Au trecut decât câteva zile de la dispariția publică a lui Ionel Bogdan de la șefia județului și iată că semnele cancerului financiar pe care l-a lăsat în urmă apar pe corpul pacientului. După modelul miserupistului risipitor, care a prins gustul banului public imediat după miruirea în funcție (aici vom reveni cu detalii, fiți pe pace, că nu e făcută neștiută), fostul preș. al județului le-a servit o frumoasă reducere de Black Friday angajaților Consiliului Județean. Angajaților din instituțiile subordonate Consiliului, mai precis. Aproape toate aceste instituții au rămas fără… bani de salari (după cum a semnalizat și pamfletistul nostru). Așa reducere să tot fie, dar oare chiar au sperat oamenii muncii că vor rămâne fără banii de sandwichul copilului sau ratei la bancă? Ne gândim că nu. Insă stăm liniștiți. Și vorba aia, ”treaba la ei, să se descurcă”.
Probabil, capul listei PNL la Camera Deputaților (era unica salvare pentru nepriceputul ăsta) nu era nici el convins de perspicacitatea sa în prăduirea bugetului public, dar i-a ieșit. Și acum ne face cu mâna, că merge în Parlament, la băi. La hodină, cum s-ar zice, că nu îl vedem pe incapabil să își depășească prețioasa condiție de purtător de mapă al vreunui ciucanez, în speranța că va prinde un fotel de secretar de stat sau ceva funcțiune mai călduță pentru posteriorul său năcăjit și enervat de lux.
Și acuma, ce? Noua conducere se caută prin buzunare după bani. Care bani… nu mai ”este”, că fondul de rezervă al județului (pentru situații de criză, cum ar veni) e în contul ”forța zuzu” și alte sindrofii sau excursii prin străinătate (și aici mai avem ceva de adăugat, dar într-un episod viitor). Ia să vedem ce ne zice președintele despre treaba asta.
”În numele celor care au condus până acum județul, îmi cer scuze angajaților instituțiilor din subordinea CJ, precum și copiilor acestora, pentru că nu am găsit în vistieria județului banii pentru salarii. Este o situație dezastruoasă, absolut intolerabilă, pe care o voi remedia în cel mai scurt timp posibil și care nu se va mai repeta în următorii ani”. –
Gabriel Zetea, președinte Consiliul Județean Maramureș.
Deci e groasă rău. La gaura din buget ne referim. Mai ceva ca huda de la Italsofa pe care a sfredelit-o Ionel Bogdan alături de credinciosul Bogdan Ștețco, strategul PNL la alegerile pentru Parlament, când și-au pus ei în cap cașchetele de hoinari prin șantierele județului, să vedem cu toții cum arată eșecul administrativ în stare pură și nealterat de vreo realizare concretă. Adică nu chiar fără vreo realizare, că, uite, au reușit să îi lase pe oamenii muncii fără bani.
Ce magie financiară va face președintele recent instalat în funcție… rămâne să vedem. Dar dincolo de cardurile nude ale multora dintre angajații instituțiilor în cauză, ne întrebăm cam câte voturi spera Ionel Bogdan să aducă PNL-ului cu o flegmă de asta, trasă direct în contul unor angajați care nu au nicio obligație să suporte măgăriile făcute de el cu bugetul județului. Cel mai probabil, numărul voturilor va fi sensibil egal cu banii de salarii. Spre zero.
C. ȘACALUL
Aroganța acestu fiu de „sus scrofa domesticus” este incredibilă. În vreme ce oamenii nu au bani de o pâine, el își plimbă nevasta prin America (pe banii contribuabililor), își afișează ceasul de 62.000 de lei și spulberă pe o petrecere privată 13 miliarde de lei din fondul de rezervă al județului. De bani pentru campania lui electorală a făcut rost? Cred că da. Proști sunt cei care o să-l mai voteze vreodată, indiferent de funcția pentru care o să mai candideze.
acest preș. al PNL este cel mai slab și tot odată cel mai mare gunoi care a fost la conducerea județului. Cu salariile restante ar fi o variantă ,, Forța Zu,,
Acestui analfabet funcțional, fost elev de nota 3, politruc prin excelență i se pot imputa multe. Personal, îi reproșez pe lângă multe altele, faptul că, a menținut la conducerea Muzeului Judetean de Artă Centrul Artistic Baia Mare pe Strebeli Robert, un personaj mediocru și malefic care a distrus această instituție de cultură emblematică nu doar pentru comunitatea băimăreană. Ionel Bogdan (refuz să-l numesc dl. I.B.), cu sprijinul necondiționat al UDMR-ului au ignorat absolut toate semnalele din presă și memoriile adresate CJ MM cu privire la managementul distructiv al lui Strebeli. Dar, cine se aseamănă, se adună ! Sper, spre binele instituției muzeale, ca dl. Președinte Gabriel Zetea să dispună verificarea activității managerului Muzeului Județean de Artă Centrul Artistic Baia Mare. Eniko Botiș, muzeograf MJACABM.