Notițe de calendar – 3 noiembrie: Regizorul care l-a adus pe marile ecrane pe Pintea

Ad imageAd image

1863: A apărut, la București, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, „Aghiuță”. Un nume haios, ce-i drept, pentru o revistă umoristică.

1957: Uniunea Sovietică a trimis primul animal în cosmos, cățelușa Laika, la bordul navei Sputnik II. Astfel, Laika a devenit prima ființă terestră care a ajuns în spațiu, însă a supraviețuit doar 7 zile. Mai bine îl trimiteau rușii în spațiu pe Stalin, înainte de 1953, când mai trăia, măcar aveau o șansă să scape de el.

2005: Rămășițile pământești ale astronomului Nicolaus Copernic, cel care a dezvoltat teoria heliocentrică, au fost descoperite într-o catedrală din Polonia. Mult a durat, dacă te gânești că s-a prăpădit în 1543…

1936: Venea pe lume, la Blaj, Mircea Moldovan, un regizor care a fost apreciat deopotrivă pentru filmele istorice și pentru comediile pe care le-a pus pe marile ecrane. A regizat filme precum ”Toamna bobocilor”, ”Iarna bobocilor”, ”Primăvara bobocilor”, ”Convoiul”, ”Munții în flăcări”, ”Totul se plătește”. A fost, de asemenea, regizor al filmului ”Pintea”, cu Florin Piersic în rolul haiducului maramureșean. Un film de referință pentru cinematografia din România. Mircea Moldovan s-a stins în 2020, dar a lăsat în urma sa filme remarcabile.

Sursa datelor: Wikipedia. Foto: captură video

Citește și: Hidroavionul lui Hughes

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu