Cu prilejul celei de-a șasea ediții a One Jazz Festival, care se va desfășura în Baia Mare în perioada 7-9 noiembrie, în sala de spectacole Auditorium a ATP Tech Center, Asociația One Sound organizează și evenimente conexe. Unul dintre acestea este un masterclass cu tema ”Curs introductiv în muzica de jazz”, susținut de către Dima Belinski, un pianist și compozitor de renume, cunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul jazzului. Prin acest eveniment, Asociația One Sound își propune, ca în multe alte acțiuni pe care le-a făcut și le va face, să susțină și educația.
Acest masterclass, care va avea loc la Colegiul de Arte din Baia Mare, în 6 noiembrie, între orele 14-15.30, este destinat în mod special elevilor de liceu cu profil muzical, dar și tuturor celorlalți care cântă deja la un instrument sau cu vocea și doresc să-și aprofundeze cunoștințele despre jazz. Astfel ei vor avea ocazia să învețe despre tehnicile de improvizație, structurile armonice specifice și stilurile caracteristice ale acestui gen muzical.
”Dima Belinski va explora cu participanții la curs principiile jazzului și le va oferi exemple practice care să îi ajute în dezvoltarea abilităților muzicale. Este o oportunitate excelentă de a interacționa cu un profesionist și de a pune întrebări despre lumea jazzului, explorând astfel noi dimensiuni în interpretare”, se arată într-un comunicat al asociației One Sound.
Dima Belinski nu se va rezuma doar la un curs de jazz. De la ora 19, împreună cu DS Project Orchestra și solista Ioana-Maria Repciuc va susține un concert care promite să aducă un suflu fresh în peisajul muzical. Proiectul său, intitulat ”It’s more than just a piano show!”, din care face parte și evenimentul de la Colegiul de Arte, a ajuns în peste 100 de țări, adunând peste 700 de spectacole, relevă sursa citată.
DS Project Orchestra este un ansamblu format în mare parte din studenții lui Dima Belinski de la modulul de jazz al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Acest grup a avut deja un parcurs de succes în diverse festivaluri de jazz din țară și a câștigat premiul publicului la Jazz in the park international competition 2023.
În cadrul concertului, Dima Belinski și DS Project Orchestra vor interpreta atât piese originale, cât și aranjamente proprii ale unor lucrări consacrate din muzica românească. Iar vocea solistei Ioana Maria Repciuc va încânta publicul și va adăuga, cu siguranță, un farmec deosebit acestui eveniment.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
One Jazz Festival este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul ediției a șasea a One Jazz Festival îl găsiți aici.