Sistemul informatic de monitorizare, implementat și în Maramureș. Se va aplica și în cazurile de control judiciar și arest la domiciliu

Ad imageAd image

Sistemul informatic de monitorizare electronică va fi operaționalizat, din 1 octombrie, în alte 18 județe, între care și Maramureș. Este a treia etapă de implementare a sistemului, în primele două acesta fiind operaționalizat în București și 23 de județe.

”Tot de la această dată monitorizarea electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

”Monitorizarea se va realiza automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport cu anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea”, mai informează sursa citată.

Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.

”După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere vor avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate”, se mai spune în comunicat.

Citește și: Atenție la investment scam! O ofertă falsă de asistență juridică pentru recuperarea banilor pierduți

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu