Pamflet de precampanie: Când nu poți pune geoană pe geoană I (unu)

De felu’ meu, io sufăr tare de o stare de somnolență, mai ales când am ceva de lucru. Asta-i forma prin care fizicul organismului meu se protejează de efectele nocive și nedorite ale muncii. Bă, da’ și când aș putea dormi, nu dorm, nu pun geoană pe geoană. Din cauză de gânduri și de idei care mi se zbat și mi se-nvolburează în cutia ucraineană. Cum s-o-ntâmplat în weekendul sfârșitului de săptămână trecut, că io numa’ atunci am aflat că Mircea Geoană s-o hotărât să ne fie președinte.

De o bună bucată de vreme nu mă așteptam la chestia asta, da’ uite că Mirciul s-o hotărât, și-o făcut curaj, și-o luat bărbăția-n gură și o făcut anunțul. Io știam că Mirciul o fost bolnav și nu-i mai arde de foncții, că de două ori l-o diagnosticat felcerii noști cu cancer, că am și văzut la teve când o zis Mirciul că s-o vindecat, cu toate că n-o fost bolnav de cancer, altă boală o avut. Boala asta de care o suferit Mirciul e secretă, că nu o vrut a spune ce beteșig o avut. Mă gândesc io că poate-i ceva boală rușinoasă, un fel de oxiuri, hemoroizi ori râie-n cur și mânuri scurte, în care caz boala nu-i incurabilă, e în cur abilă. No, nu-i bai, io-i doresc sănătate, cum i-o dorit și el sănătate regelui Mihai, care-i mort de șapte ani.

Asta o zis-o când și-o lansat catidantura și-o zâmbit de i s-o văzut tăți dinții. Aicea am o problemă, că Mirciul zicea, nu cu mult timp în urmă, că „nu e etic, nu e moral, nu e în regulă” să facă anunțuri legate de intențiile sale politice atâta timp cât mai lucră la NATO. „Efectiv, nu se face”, a concluzionat Mirciul, io și alții ca mine văzând că se face, ba chiar Mirciul însuși face lucru’ ăsta. Pentru că de ce zic treaba asta? Pentru că Mirciul și-a lansat o carte cu titlul „Bătălia pentru viitorul României”, cu mai multe luni în urmă, pă vremea când să prefăcea că simulează că lucră la NATO. Tătă luna iunie o stat în România și și-o lansat făcătura aia de maculatură total nefolositoare prin zeci de orașe și comune ale țării. Asta în vreme ce-și mai făcea vreme pentru niște interviuri în care, conștiincios nevoie mare, să pronunța pă gură că, la NATO, trebe musai să-ți faci treaba ceas de ceas. Cine mama franțului îl Ponta pă Mirciul, că el nu era la scârbici?

Observăm încă din tilul cărții spiritul de războinic al Mirciului, probabil ca să nu se lase mai prejos decât ciucanezul, care se crede un ostaș în slujba țării. Adunătura asta de cuvinte care reprezintă o nesfârșită adunătură de platitudini jenante a fost citită, cică, de Jens Stoltenberg, de unde trajem concluziunea că Stoltenberg citește și înțelege în limba română, că-n altă limbă porcăria aia n-o apărut. Încă.

Zice Mirciul că cartea asta o fost scrisă în pandemie, „fără nici o intenție electorabilă”, și că lansările cărții amintite nu au nici un scop electoral. Băi, Mirciule, tu nici măcar nu știi să ne minți frumos. O singură dată ai fost și tu sincer și am apreciat. Mai ții minte? Atunci când te-o întrebat un reporter dacă nu cumva sunt prea mulți ofițeri de informații în România și tu ai răspuns nonșalant: „Nu știm câți suntem, în primul rând.” E greu de spus și câți sunteți în al doilea rând, în al treilea rând, după cum e greu de spus în câte rânduri sunteți aliniați. Dacă nici voi nu vă cunoașteți între voi, atunci e posibil să vă călcați pe bătături. Ai tăi pă ăia ai ciucanezului, ai lu’ Batistuță pă ăia a lu’ Grindeanu și, în fine, ai Șoșoacei pă tăți ceilalți.

Mai am multe de scris despre tine, Mirciule, da’, de felu’ meu, io sufăr tare de o stare de somnolență, mai ales când am ceva de lucru. Pun și io geoană pe geoană, du-te și tu la Mihaela, dragostea ta, și mâine revenim. Nu de alta, da’ am și io de dus o bătălie pentru viitorul României. Un viitor din care tu să nu faci parte.

Mr. BIG

Citește și: Pamflet de precampanie: Un ostaș în slujba țării ca un drujbar în largul mării