One Jazz Festival, ediția a 6-a, va avea loc în perioada 7-9 noiembrie, în sala de spectacole Auditorium din ATP Tech Center Baia Mare, și își propune să atragă un public divers, pasionat de muzică și dornic să se bucure de experiențe culturale de calitate.
”One Jazz Festival și-a consolidat poziția nu doar ca o destinație pentru pasionații de jazz, ci și ca un punct de întâlnire pentru comunitatea artistică și culturală. Festivalul a reușit să demonstreze că orașul Baia Mare poate fi un epicentru al muzicii de jazz, punându-l pe harta culturală internațională și anticipând cu entuziasm ediția din acest an. Pentru că primele 5 ediții ale festivalului au fost un real succes, dorim să dezvoltăm ceea ce am început, prin diversificarea și nuanțarea programului”, se arată pe pagina de Facebook a Asociației One Sound, organizatoarea festivalului.
Pe parcursul celor trei zile, pe scena festivalului vor urca 6 formații compuse din 23 de artiști, după cum urmează:
Joi, 7 noiembrie – ora 19:00: Trigon (MD); ora 20:45: Jan Akkerman Band (NL).
Vineri, 8 noiembrie – ora 19:00: Eyot (RS); ora 20:45: Marcin Wasilewski Trio (PL).
Sâmbătă, 9 noiembrie – ora 19:00: Luiza Zan & Gyarfas Istvan Trio (RO/HU); 20:45: Magnum Ostrom Group (SE).
Trigon este o formație de etno-jazz din Republica Moldova. Formația a participat la numeroase festivaluri de jazz și a câștigat multe premii internaționale. Trigon e una dintre puținele formații de jazz capabile să suscite entuziasmul spectatorilor din orice zonă a lumii, succes verificat prin evoluții la superlativ, apreciate din Occident până în statele ex-sovietice sau chiar Japonia sau Noua Zeelandă.
Jan Akkerman Band. Jan Akkerman a dobândit faima internațională cu formația Focus în perioada 1969 – 1976, înregistrând o serie de albume de succes care au ajuns pe locul 2 în topul albumelor din Marea Britanie, pe locul 4 în Olanda și pe locul 8 în SUA, obținând Discul de Aur. În 1973, Melody Maker l-a declarat „Cel mai bun chitarist din lume”, peste Eric Clapton și Jimmy Page. Incluzând albumele live, Jan a lansat 30 de albume solo și a colaborat cu o serie de muzicieni printre care B.B. King, Jack Bruce, Peter Banks și Paco de Lucia.
Eyot este o formație cu un sound eclectic de o mare frumusețe, care navighează între rock și jazz, între ambiental, impresionism și romantic, susținut de compoziții puternice. Concertele lor sunt pline de energie și de emoție, îl împing pe ascultător către lumea sa interioară și îi creează o experiență unică. Au cântat în 25 de țări, au sustinut peste 300 de concerte, din Japonia în Franța, trecând, desigur, prin România – a doua țară ca număr de fani ai lor, considerând rețelele sociale și platformele de streaming.
Marcin Wasilewski Trio este vedeta incontestabilă a jazzului polonez și, de ani buni, este recunoscută de criticii internaționali drept una dintre cele mai importante formații de jazz ale generației sale, bucurându-se în același timp de recunoașterea iubitorilor de jazz din întreaga lume. Trioul a înregistrat șapte albume ECM, trei albume cu regretatul Tomasz Stanko, precum și o serie de alte colaborări. În Polonia Wasilewski se bucură de cel mai mare număr de distincții FRYDERYK Music Award la categoriile jazz (albumul jazz al anului, artistul jazz al anului).
Luiza Zan & Gyarfas Istvan Trio. Remarcată atât în calitate de solistă, cât și de compozitoare, Luiza Zan este una dintre cele mai mari personalități ale jazzului românesc.
Prestigiul său se extinde și dincolo de granițele țării, prin numeroase turnee, concerte, proiecte și colaborări cu nume sonore din jazz și nu numai. Cariera sa a debutat fulminant în anul 2004 cu premiul II la Montreux. Concertul din Baia Mare va fi susținut alături de una dintre cele mai apreciate formații de jazz din Ungaria, trioul condus de chitaristul Gyárfás István.
Magnum Ostrom Group. Magnus Öström este toboșarul și membrul fondator al legendarului grup Esbjörn Svensson Trio. Împreună, au înregistrat 12 discuri, au făcut turnee în întreaga lume, au vândut sute de mii de albume și au fost considerați „trioul deceniului”. În prezent, e.s.t. este considerată cea mai influentă trupă de jazz a anilor 2000. De mai bine de 12 ani a devenit un nume sonor pe scenele de jazz mondiale, aducând în peisajul jazzului un sunet unic și revigorant.
Prețul abonamentelor și al biletelor de acces diferă în funcție de perioada în care sunt achiziționate. Prețul abonamentelor pe durata celor trei zile este de 250 lei, urmând să crească la 300 lei. Biletele pe o zi vor fi la prețul de 100 de lei până în 15 octombrie, urmând să crească la 125 de lei. Abonamentele și biletele sunt valabile în limita locurilor disponibile. Biletele Early Bird sunt acum disponibile și pot fi achiziționate aici.
Citește și: Poveste folk la Târgu Lăpuș