Județul Maramureș a obținut o importantă recunoaștere în cadrul PSD, la nivel național, obținând, prin votul deschis al delegaților la Conferința de Alegeri a social-democraților desfășurată în București, la Romexpo. Deputatul Gabriel Zetea va fi vocea Maramureșului în forul de conducere al PSD România, prin ocuparea funcției de vicepreședinte.
Este cea mai înaltă funcție pe care un maramureșean o obține la vârful unui partid important din România, în ultimele decenii. De foarte mulți ani, județul nu a fost reprezentat la centru în acest fel.
Desemnarea lui Gabriel Zetea în prima linie a partidului, în echipa lui Marcel Cilacu, vine ca o recunoaștere a rezultatelor foarte bune obținute de PSD Maramureș la alegerile din luna iunie, când social-democrații au câștigat cele mai importante funcții administrative din județ: președinția Consiliului Județean, primăria Baia Mare, majoritatea primăriilor din principalele orașe (Sighet, Borșa, Vișeu, Seini etc), precum și cele mai multe mandate de consilieri județeni la Consiliul Județean și consiliile județene din marile orașe.
Gabriel Zetea a mai ocupat funcția de vicepreședinte PSD, însă doar numit cu titlu interimar. Acum, este pentru prima dată când e ales cu votul a peste 2.500 de delegați ca vicepreședinte pe domeniul Administrație și infrastructură.
Foto: Ciprian Dragoș
Felicitări și mult succes!
Felicitari