Social-democrații l-au desemnat din nou pe Marcel Ciolacu președinte al PSD. Totodată, acesta va fi canditatul partidului la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.
Sub sloganul „aici pentru români” congresul PSD desfășurat sâmbătă, 24 august, a strâns peste 2.500 de social-democrați din toate județele țării. Delegația din Maramureș, condusă de deputatul Gabriel Zetea, și-a manifestat susținerea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de la Cotroceni, printr-un vot unanim.
Printre altele, liderul PSD a precizat că va fi un președinte al tuturor românilor, el fiind la rândul său un om normal. Lucrul acesta a fost accentuat și de colegii săi care au luat cunvântul la conferința de alegeri, Ciolacu fiind prezentat ca un om obișnuit, ce ar putea reprezenta cel mai bine toate categoriile socio-profesionale din România.
Foto: Ciprian Dragoș