Premierul Marcel Ciolacu va fi candidatul PSD pentru funcția de președinte al României. El a ales un mod inedit de a face anunțul. Le-a trimis mai multor colegi de partid un mesaj audio, în care și-a prezentat intenția de a candida. Unii dintre destinatarii mesajului nu au știut dacă e o glumă sau nu, însă s-au convins că anunțul e real, după ce au văzut postarea făcută de Ciolacu pe contul de Facebook.
”Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid. La Congresul de sâmbătă voi veni în faţa românilor cu Planul meu pentru România şi le voi cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.
Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat preşedinţia PSD într-un moment foarte dificil şi, împreună cu colegii mei, am reuşit să recâştigăm încrederea oamenilor. Am acceptat răspunderea de a fi prim-ministru într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă. Şi am reuşit, alături de colegii mei din Guvern, să punem lucrurile în ordine. Sunt pregătit să-mi asum acum responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor. Am credinţa că pot contribui la viitorul ţării mele – un viitor în siguranţă şi bunăstare. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a precizat liderul social-democrat.