CSM Știința Baia Mare a perfectat primul transfer al acestei veri. În vârstă de 22 de ani, Toma Mîrzac, un jucător care poate evolua atât ca mijlocaș la grămadă, cât și ca centru.
Este un produs 100% al rugbyului bârlădean, fiind născut și crescut in Bîrlad. Toma și-a petrecut toată perioada junioratului în orașul natal, iar la 18 ani a semnat primul său contract de seniori cu formația bîrlădeană evoluând pentru aceasta din vara anului 2019 până la finele lui 2021.
La începutul anului 2022 mergea la “U” Cluj, jucând pentru studenți până in vara acestui an.
Pe plan internațional, tânărul jucător a reprezentat naționala României U20 la două campionate europene, ambele desfășurate in Portugalia.
De asemenea, proaspătul “zimbru” a mai participat in vara anului 2019 alături de noul său coleg Robert Hîncu (un alt produs al rugbyului bîrlădean), la un stagiu de perfecționare în Noua Zeelandă la una din cele mai prestigioase școli private de rugby – International Rugby Academy of New Zealand, școală aflată la Wellington.
Sursa: CSM Știința Baia Mare