- Publicitate -
Ad imageAd image

OPINIE: Despre cum ne-am făcut de Șoșoacă în Parlamentul European

Ad imageAd image

În urma scrutinului de luna trecută, a ajuns să reprezinte România în Parlamentul European și Diana Șoșoacă. O cetățeană care, prin comportamentul său – să-i spunem, cu delicatețe, bizar – l-ar face și pe un râs să râdă, deși felinele nu se apropie nicidecum de astfel de manifestări. L-ar face cumva să râdă amar până și pe râsul de pe craca mioritică.

Printr-o prestație de un ridicol flamboaiant, cetățeana Șoșoacă a reușit să facă tot ce era nevoie, ba chiar plusând, spre a fi scoasă afară dintr-o ședință a PE. A făcut un spectacol burlesc, de care nu avea trebuință poate nici cel mai năuc ins. Ins de pe Pământ, nu din vreo mansardă  de cometă.

Cetățeana Șoșoacă nu a înțeles, se pare, un lucru esențial. În Parlamentul European a fost aleasă să reprezinte România, iar nu umorile dumisale. Spectacole de vodevil ar fi bine să facă în sufrageria ei, pe holul blocului, în baie, prin stufăriș, dar defel într-un for care are anumite rigori decente de manifestare, cum e firesc, de altfel, într-o lume civilizată. Să fii guraliv de mahala nu înseamnă nicidecum un semn de inteligență. E doar o părere, luați-o ca atare.

Pe de altă parte pare doar începutul ca manifestare pentru cetățeana Șoșoacă în aventura ei în PE. Dacă, prin absurd, ar fi aleasă și președinte al României, înseamnă că ne merităm soarta. Doamne apără și păzește! (Horia Iancu)

Sursa foto: captură video/ YouTube

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu