- Publicitate -
Ad imageAd image

Moroșeni la “Romanian Weekend at the Wharf”

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În perioada 12-14 iulie, la Washington va avea loc cea de-a treia ediție a evenimentului ”Weekendul românesc de la Washington”/  “Romanian Weekend at the Wharf”. Potrivit Ambasadei României în SUA, este ”cel mai mare proiect de diplomație culturală al României în Statele Unite, dar și cel mai mare festival românesc din America”.

Pe scena celei de-a treia ediții a „Weekendului românesc de la Washington” vor fi prezenți, printre alții: Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Simion-Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase, Paula Hriscu, Ansamblul de Dansuri Folclorice „Carpathia”.

”Vor avea loc și demonstrații de olărit susținute de maestrul olar Vasile Chira din Cărbunari și demonstrații de sculptură în lemn oferite de meșterul Ioan Bârsan. În paralel, vor putea fi vizitate o expoziție de cărți semnate de autori români și româno-americani publicate recent, o expoziție interactivă de costume populare prezentate de colecționarul Bogdan Banu, un stand de prezentare a ofertei de etno-turism și turism cultural din România și, nu în ultimul rând, standuri cu produse și vinuri românești, cu degustările aferente”, se arată într-un comunicat al Ambasadei României în SUA.

Sâmbătă va fi marcată și Ziua Universală a Iei, printr-un eveniment special realizat în cadrul festivalului cu ajutorul organizației Romanians of DC.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu