Jurnal de Euro: Meciuri cu dichis

Ad imageAd image

Se reiau, astăzi, partidele de la Euro, cu sferturile de finală. A trecut cumva amărăciunea provocată de eliminarea României de către Olanda în optimi, așa că hai să ne uităm la cei care au rămas să-și dispute trofeul.

Două meciuri pline de sare și piper fotbalistic, cel puțin după numele competitoarelor, ne propune prima zi a sferturilor. De la 19 se joacă Spania – Germania, care pare mai degrabă o finală decât o partidă dintr-o astfel de fază a competiției. Dar asta e, nu te poți pune cu încrucișările stabilite de program de la bun început. Până acum Mannschaft și-a făcut treaba gospodărește, nemțește, la acest turneu final. A accelerat cât a trebuit, nu s-a omorât cu firea, nu pare să fi făcut exces de transpirație. A jucat parcă păstrând combustibil pentru a merge în finală. Numai că sorții i-au scos în cale un adversar, Spania, care n-a arătat defel până acum că ar călca pe minge ori că ar da cu oiștea-n gard. Ibericii par o nucă tare pentru nemți și s-ar putea să-i lase acasă fiindcă oricum sunt acasă.

În celălalt sfert de finală se iau la trântă fotbalistică două echipe care n-au prea sedus până acum. Atât Franța, cât și Portugalia au jucat ce și cum au putut, cu toate vedetele lor multe pe metru pătrat. În destule momente jocul lor a părut cumva îmbâcsit, cu un azimut în vacanță. Dar poate vom vedea un meci frumos, necunoscute căile fotbalului.

În rest, hai cine o fi, că ”tricolorii” sunt acasă. (H.I.)

Sursa foto: UEFA Euro 2024

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu