- Publicitate -
Ad imageAd image

Arbori prăbușiți, rețele electrice afectate și prag de precipitații depășit în mai multe localități maramureșene

Ad imageAd image

La nivelul județului Maramureș s-au înregistrat luni seara precipitații abundente, averse torențiale, grindină și instabilitate atmosferică temporar accentuată. S-au depășit pragurile de precipitații la stațiile hidrometrice Baraj Firiza, Ulmeni, Răzoare, Firiza, Groșii Țibleșului. La Suciu de Jos a căzut grindină cu diametrul unui bob de porumb, iar la Groșii Țibleșului cât bobul de grâu, informează ISU Maramureș.

Echipaje ale pompierilor militari au intervenit pentru degajarea arborilor prăbușiți de rafalele de vânt puternic pe străzile Viilor și Florilor din Baia Mare,  pe DN 1C la Șomcuta Mare, pe DN 18B, Dealul Pietriș, în localitatea Stoiceni, la Vișeu de Sus pentru degajarea și îndepărtarea arborilor căzuți pe partea carosabilă și pe linia ferată.

Un echipaj de pompieri și unul de la societatea Electrica au intervenit pentru degajarea unui arbore prăbușit pe rețele de alimentare cu energie electrică în orașul Vișeu de Sus.

Rafalele de vânt au afectat acoperișul Spitalului Orășenesc Târgu Lăpuș, iar pompierii militari au acordat sprijin pentru relocarea a șapte pacienți.

Echipaje ale societății Electrica s-au deplasat în toate zonele afectate din județ pentru remedierea defecțiunilor și alimentarea cu energie electrică. Și la această oră echipele de intervenție ale societății Electrica sunt în teren și lucrează pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.

Precipitațiile abundente au transportat aluviuni, material lemnos și au afectat opt localități din două unități administrativ-teritoriale: Copalnic Mănăștur și Cernești, unde au fost spălate de șuvoaie 8 km de străzi și 1,5 km de drum comunal.

Prefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU Maramureș, a declarat că după primirea rapoartelor operative din teritoriu vor fi constituite comisii mixte care se vor deplasa în teren și vor proceda la evaluarea pagubelor produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase în județ. Situația centralizată a pagubelor va fi transmisă la ministerele de resort.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu