Mircea Dolha: „Îmi pasă cu adevărat de viitorul comunității noastre. Baia Mare este în derivă, eu știu ce trebuie făcut!”

Ad imageAd image

Intervievat în ziua un care și-a lansat candidatura pentru Primăria Baia Mare, Mircea Dolha a răspuns cu amabilitate tuturor întrebărilor adresate de jurnaliștii prezenți la eveniment.

Înconjurat de susținătorii săi, fostul deputat și viceprimar al orașului a spus foarte clar că propria candidatură se înscrie în firescul implicării de care el a dat dovadă, în ultimii 25 de ani, în tot ceea ce privește problematica legată de funcționarea și dezvoltarea Băii Mari.

„Pe mine mă cunoaște toată lumea. Oamenii știu că eu nu fac parte din categoria celor care își asumă responsabilități publice doar pentru a putea aduna dividende de orice fel. Tot ce am făcut pentru Baia Mare am făcut din convingere. Absolut tot! Mai mult decât atât, consider că este foarte evident faptul că nu pot fi comparat cu nici un alt actor politic. Asumările mele au fost dintotdeauna foarte tranșante. Nu m-am ferit să spun direct că anumite lucruri trebuiau refăcute sau că altele au fost făcute greșit. Mie îmi pasă de Baia Mare, iar prima mea frază din actuala campanie electorală este „Eu sunt băimărean!”. Nimic nu este întâmplător, nici măcar evenimentul de lansare organizat în Piața Libertății. Semnificațiile sunt multiple, iar oamenii le văd, le înțeleg și le apreciază.”

Alături de o echipă de consilieri foarte bine consolidată în jurul unor domenii de activitate relevante pentru buna desfășurare a activității unui Consiliul Local, Mircea Dolha a ținut să sublinieze că el este OMUL FAPTELOR, al soluțiilor.

„De fiecare dată eu sunt preocupat să găsesc soluția cea mai bună, indiferent de tema supusă analizei și rezolvării. Eu nu pierd timpul cu detaliile nesemnificative. Vă și spun de ce funcționez așa. Pentru că oamenii, cetățenii, vor ca problema lor să fie rezolvată întocmai și la timp. Ei nu au vreme nici de multe vorbe, nici de dezbateri sterile în jurul unor proceduri sau ale altora. Ei așteaptă de la noi, cei implicați în aceste procese, decizii ferme, clare și asumate. M-am profilat așa, în acest registru care, vă asigur eu, place foarte mult băimărenilor.”

Întrebat dacă se așteaptă la o campanie dură din partea celorlalți competitori, Mircea Dolha a precizat doar că singura campania autentică, asumată, este doar campania demarată de el, cea în care Mircea Dolha oferă fiecărui băimărean un CONTRACT și o demisie în alb dacă respectivul contract nu va fi îndeplinit.

CMF 21240059

Distribuie articolul
2 Comments