Grav incident azi, 10 aprilie, în orașul Vișeu de Sus. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, la solicitarea IPJ Maramureș, 6 pompieri militari din cadrul Secției de pompieri Vișeu de Sus au intervenit cu o autospecială de stingere pentru lichidarea unui incendiu localizat la o anexă gospodărească de aproximativ 12 mp din localitatea Vișeu de Sus.
ISU Maramureș subliniază că în interior a fost găsită o persoană carbonizată, cauza producerii incendiului fiind în curs de stabilire.
Dragoș HOJDA