UE: Josep Borrell cere un fond european de apărare pentru că ”războiul se profilează la orizont”

Ad imageAd image

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a cerut marţi crearea unui fond european de apărare după modelul aprobat de Uniunea Europeană (UE) în criza financiară din 2008, deoarece „războiul nu va începe mâine”, dar „se profilează la orizont”, informează EFE, transmite AGERPRES.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe a mai spus că UE trebuie să-şi sporească cheltuielile pentru apărare, având în vedere posibilitatea ca fostul preşedinte al SUA şi candidat republican la scrutinul prezidenţial, Donald Trump, să revină la Casa Albă după alegerile din noiembrie.

„Războiul este aici, nu va începe mâine, însă nu putem nega realitatea, iar concurenţa în creştere între marile puteri, conflictele de mare intensitate între state, militarizarea interdependenţei economice, războiul cibernetic şi dezinformarea fac parte din realitatea noastră”, a apreciat Borrell într-un discurs la Forumul New Economy.

Şeful diplomaţiei europene a dat asigurări că „trăim un moment foarte important, pentru că „războiul, cu siguranţă, se profilează la orizont şi aceasta nu este o chestiune lipsită de importanţă”.

Din acest motiv, Borrell s-a pronunţat în favoarea „creării unui nou vehicul financiar interguvernamental, să-l numim ‘Mecanism european de apărare’, comparabil cu cel pe care l-am creat în timpul crizei financiare (din 2008) pentru a sprijini unele state membre care sufereau din cauza crizei financiare”. Un fond necesar, pentru că ţările UE au creat Agenţia Europeană de Apărare, dar nu i-au asigurat fonduri, a adăugat el.

„În funcţie de cine guvernează la Washington, nu ne putem baza pe sprijinul american şi pe capacitatea americană de a ne proteja. Trebuie să ne construim propria capacitate, trebuie să ne construim propria responsabilitate”, a insistat şeful diplomaţiei europene.

Borrell a apreciat totodată că NATO „va fi cu siguranţă de neînlocuit, dar în cadrul NATO, trebuie să construim un pilon european”.

În martie, Comisia Europeană a propus o strategie de impulsionare a industriei militare europene, cu obiectivul de a reprezenta cel puţin 35% în 2030, deşi aceste obiective nu sunt obligatorii, ci mai degrabă au fost stabilite de executivul comunitar pentru a da un impuls acestei strategii.

De asemenea, Bruxellesul doreşte ca UE să aloce contractelor europene cel puţin 50% din bugetul său de apărare până în 2030 şi 60% până în 2035. 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu