Ambasadorul Israelului la ONU a denunţat luni cu virulenţă cererea palestiniană de aderare la organizaţia internaţională, într-un moment în care Consiliul de Securitate începe oficial să examineze acest demers cu un succes mai mult decât improbabil, relatează AFP, informează AGERPRES.
„Consiliul de Securitatea discută în acest moment recunoaşterea unui stat ‘palestinazi'”, a lansat Gilad Erdan de la tribuna Adunării Generale, apreciind că acceptarea acestei cereri nu ar fi decât „cea mai abominabilă recompensă pentru cele mai abominabile crime”.
Simpla examinare a acestei cereri este deja o „victorie” pentru cei care au comis şi susţinut atacurile fără precedent ale Hamas asupra Israelului în 7 octombrie, a adăugat el. „Care este următoarea etapă, poate luarea în considerare a aderării Statului Islamic la ONU?”, a întrebat retoric ambasadorul israelian.
Potrivit lui, acordarea statutului de stat palestinienilor contravine ideii de a se „ajunge la masa negocierilor la o soluţie durabilă” la conflict, negocieri ce sunt în impas de un deceniu.
Guvernul israelian se opune soluţiei cu două state, pentru care pledează marea majoritate a comunităţii interenaţionale, între care şi SUA.
Palestinienii beneficiază de statutul de „stat nemembru observator” din 2012 la ONU. Ei au relansat oficial săptămâna trecută o cerere datând din 2011 pentru a deveni membru cu drepturi depline al ONU.
Consiliul de Securitate s-a reunit luni pentru a începe procesul de examinare a acestei cereri.
Pentru o reuşită ar fi nevoie mai întâi de o recomandare pozitivă din partea Consiliului de Securitate (cel puţin 9 voturi pentru, fără veto din partea unui membru permanent), apoi de o majoritate de două treimi de voturi în Adunarea Generală.
Dar observatorii se îndoiesc că iniţiativa va trece de etapa Consiliului, având în vedere poziţia SUA, care s-au opus deja în 2011.
„Poziţia noastră nu s-a schimbat”, a insistat luni adjunctul ambasadorului american Robert Wood, reiterând că recunoaşterea unui stat palestinian ar trebui să aibă loc în cadrul unui acord cu Israelul, nu la ONU.
El a subliniat săptămâna trecută că SUA sunt „constrânse de legislaţia americană”, care spune că „dacă Consiliul de Securitate aprobă aderarea unui stat palestinian în afara unui acord bilateral”, finanţarea ONU ar trebui să fie „tăiată”.
„Tot ceea ce cerem este să ne ocupăm locul nostru legitim în cadrul comunităţii naţiunilor”, a pledat ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour, care speră într-un vot al Consiliului de Securitate la 18 aprilie.