- Publicitate -
Ad imageAd image

1 din 4 adulţi din România suferă de o formă de alergie. Ce e de făcut

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În plin sezon al alergiilor de primăvară, Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC) aduce în discuţie cât de important este accesul la tratamente cu un grad ridicat de eficienţă. SRAIC atrage atenția asupra faptului că povara generată de bolile alergice la nivel mondial a crescut în ultimele decenii din cauza factorilor de mediu şi a stilului de viaţă, ajungând să afecteze una din trei persoane, preponderent copii. În prezent alergiile sunt considerate o provocare de sănătate publică a secolului XXI.

„La nivel global, până la 30% din populaţia planetei suferă de o alergie respiratorie, iar între 10-40% dinte pacienţii cu rinită alergică au şi astm alergic. În România, una din patru persoane adulte suferă de o formă de alergie şi fiecare al treilea copil suferă de rinită alergică. De asemenea, 1 din 5 copii suferă de astm alergic, iar 1,1 milioane de români adulţi au o alergie medicamentoasă.

Aproximativ 80% dintre pacienţii care folosesc un tratament medicamentos împotriva alergiilor şi simt că au controlul asupra propriilor simptome nu controlează evoluţia bolii către astm alergic. În cazul lor, dar şi al altor pacienţi este recomandată utilizarea imunoterapiei cu alergen (AIT). Această terapie are o eficienţă foarte ridicată, de până la 100%, inclusiv în cazul pacienţilor alergici la înţepătura de albină.

Administrată atât adulţilor, cât şi copiiilor, această împiedică dezvoltarea ulterioară a polialergiilor, dezvoltarea de intoleranţe alimentare şi împiedică apariţia astmului bronşic”, precizează SRAIC. Prof. Dr. Carmen Panaitescu – preşedintele Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică spune că „Imunoterapia cu alergen este utilizată de peste 100 de ani, timp în care a fost permanent dezvoltată şi rafinată, fiind în prezent utilizată în întreaga lume în tratamentul uzual al alergicilor. Este o metodă terapeutică specifică bolilor alergice, prin care se administrează pacientului extracte de alergen standardizate, pe cale subcutanată sau orală, pe o durată de cel puţin 3 ani, cu scopul de a induce toleranţa şi de a reface răspunsul imun normal. Eficacitatea şi siguranţa imunoterapiei cu alergen au fost demonstrate într-o serie de studii clinice, iar progresele tehnologice au relevat că este singura terapie care modifică evoluţia bolii alergice, prin reorientarea răspunsului imun al pacientului alergic spre toleranţă faţă de alergenul sensibilizant. În plus, această terapie reduce riscul de reacţii alergice severe, ameninţătoare de viaţă.”

Beneficiarii acestei terapii sunt în mod particular pacienţii cu afecţiuni alergice respiratorii (la ambrozie, graminee, arbori şi acarienii din praful de casă), la care se va obţine controlul simptomelor, se va stopa evoluţia bolii, se va reduce necesarul de medicaţie simptomatică şi se va asigura prevenţia dezvoltării unor noi sensibilizări, pacienţii alergici la venin de albină, viespe, la care se reduce riscul ulterior de deces prin şoc anafilactic precum şi riscul de reacţie alergică extinsă recurentă şi supărătoare, fiind singura terapie salvatoare de viaţă.

Prof. Dr. Maria Jose Torres – preşedintele Societăţii Europene de Alergologie şi Imunologie Clinică adaugă: „Imunoterapia cu alergen este nu doar că tratează pacienţii, ci le poate salva viaţa. Această terapie funcţionează cu o eficienţă de până la 100% în foarte multe ţări europene, în timp ce în altele nu există încă acces larg pentru pacienţi la AIT. Nu doar pacientul suferă din cauza alergiilor, ci întreaga sa familie. Vorbim despre 1 din 4 persoane, dar, în realitate, discutăm despre familii întregi care are nevoie de tratament. Este foarte important ca autorităţile să le faciliteze accesul la această terapie!”

Cea mai convenabilă utilizare a preparatelor de imunoterapie este cu administrate orală, sub formă de picături, cât şi de comprimate sublinguale (SLIT), acestea din urmă fiind cea mai recentă terapie apărută pe piaţa din România. Comparativ cu costurile pe care le implică medicaţia dedicată controlului simptomelor, împreună cu clasic al rinitei alergice şi astmului, analiza balanţei cost/eficienţă înclină în favoarea imunoterapiei. Mai mult decât atât, lipsa controlului eficient al bolilor alergice respiratorii determină pacienţii să-şi întrerupă activitatea zilnică, afectându-le foarte mult calitatea vieţii.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu