Aproape 8 milioane de ucraineni au intrat în România de când a început războiul cu Rusia. Sunt cifrele oficiale prezentate de către Poliția de Frontieră Română, care ține să arate că în data de 05.04.2024, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru aproximativ 170.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 63.500 de mijloace de transport care au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări.
„Pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră au tranzitat 76.941 de persoane, dintre care 7.324 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 05.04.2024, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 7.715.938 cetăţeni ucraineni.
Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a pasagerilor care călătoresc în condițiile mai sus menționate.
Polițiștii de frontieră, împreună cu colegi de la poliție, imigrări și jandarmerie, efectuează acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Pentru operativitate, structurile Ministerului Afacerilor Interne utilizează dispozitive mobile care folosesc aplicația eDAC, conectată la bazele de date ale autorităților române și a celor din Spațiul Schengen.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere”, a anunțat Poliția de Frontieră Română.
În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 95 de fapte ilegale (40 infracţiuni şi 55 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, valoarea amenzilor contravenţionale aplicate fiind de peste 22.950 lei. În ultimele 24 de ore am avut bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 574.050 lei, respectiv în perioada amintită nu s-a permis intrarea în ţară a 82 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.
Dragoș HOJDA