Consiliul Naţional al Elevilor transmite Guvernului că este nevoie „de certitudine” pe plan educaţional, elevii fiind afectaţi de fiecare mesaj public „contradictoriu” lansat de decidenţii din domeniu.
„Elevii din România sunt afectaţi de fiecare mesaj public contradictoriu lansat de decidenţii din domeniul educaţional, iar informaţiile lansate în spaţiul public, prin presă, sunt adeseori singurele surse de informare pe care le întâlnim în comunităţile şcolare. Este fără precedent ca, în aceeaşi săptămână, elevii să se confrunte cu declaraţii contradictorii din partea Guvernului, declaraţii publice care stârnesc incertitudine la toate nivelurile educaţiei”, potrivit unui comunicat al CNE transmis joi AGERPRES.
CNE arată că, recent, un ordin comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi ministrului Sănătăţii a fost modificat, purtarea măştilor devenind facultativă în cadrul examenelor naţionale.
Consiliul Naţional al Elevilor solicită MEC şi Ministerului Sănătăţii să se coordoneze şi să lanseze o platformă unică de informare pentru elevi, părinţi şi profesori, care să conţină informaţii relevante cu privire la modul în care se vor desfăşura examenele naţionale, dar şi pregătirea aferentă acestora.
„Elevii au nevoie de răspunsuri, însă tot ce primesc este incertitudine. Mii de comunităţi şcolare se informează din presă pentru că nu primesc răspunsuri accesibile de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cu mască sau fără mască? Aceasta este întrebarea la care ne pot răspunde doar medicii epidemiologici, dar cum poate un elev să fie îndemnat la calm şi solidaritate în timp ce, de săptămâni de zile până acum, a ascultat zeci de declaraţii contradictorii din partea membrilor aceluiaşi Guvern?”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Potrivit CNE, Guvernul trebuie să îşi comunice mesajele într-un mod accesibil, astfel încât fiecare elev, fiecare părinte şi fiecare profesor să cunoască măsurile implementate, să nu mai existe incertitudine acolo unde ar trebui să existe decizii ferme comunicate transparent.