Parlamentului a adoptat, miercuri, hotărârea de încuviinţare a instituirii stării de alertă pe teritoriul României, informează AGERPRES.
S-au înregistrat 372 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi şapte abţineri.
„Se încuviinţează starea de alertă şi măsurile instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, potrivit art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020”, precizează hotărârea adoptată de Parlament.
Parlamentarii au adus unele completări la hotărârea de Guvern.
Astfel, a fost introdus un nou articol la anexa 1 a Hotărârii de Guvern, potrivit căruia „autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordine, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi, în condiţiile legii”.
O altă prevedere introdusă este la anexa 2. „Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, va pune la dispoziţia autorităţilor publice locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ – teritoriale respective”, precizează textul nou introdus.
Parlamentarii au eliminat din articolul 5, care precizează punctele de frontieră care se menţin închise temporar, referirile la cele de la Turnu din judeţul Arad, Salonta şi Valea lui Mihai din judeţul Bihor.
Parlamentarii au renunţat, la solicitarea secretarului de stat în MAI Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la două amendamente aprobate în comisiile juridice referitoare la carantină.