- Publicitate -
Ad imageAd image

Peste 150 de șoferi sancționați în Maramureș din cauza vitezei și a alcoolului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Poliţiştii rutieri au organizat la sfârşitul săptămânii trecute mai multe activităţi specifice pe şoselele din judeţ. Acţiunea, coordonată de poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş, s-a axat pe impunerea legii şi conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză și consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Astfel, controalele i-a vizat pe cei care conduc în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor, dar şi pe cei care apasă prea tare pedala de acceleraţie.

Bilanţul activităţilor a relevat constatarea a 243 contravenţii şi a şase infracţiuni. 145 dintre şoferii opriţi au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar şase pentru conducere sub influenţa alcoolului, conform IPJ Maramureș.

Cea mai mare concentraţie alcoolică a fost constatată de poliţişti pe raza municipiului Baia Mare. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, depistat pe strada Victoriei. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgența Baia Mare unde i-a fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Atât el, cât şi alţi cinci bărbaţi depistaţi în timp ce conduceau cu o alcoolemie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau fără permis sunt cercetaţi în cadrul dosarelor penale întocmite de poliţişti.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu