- Publicitate -
Ad imageAd image

Vizită de maxim două ore şi fără audioghiduri în muzee – în starea de alertă

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Limitarea vizitei la un interval de timp de două ore şi interzicerea utilizării aparatelor de audio-ghid se numără printre măsurile desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară, pe perioada stării de alertă, destinate publicului vizitator din muzee şi galerii de artă, publicate în Monitorul Oficial, informează AGERPRES.

Potrivit documentului, este necesară coordonarea cu autorităţile de sănătate şi cele locale, astfel încât asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului se reprezinte obiectivul prioritar, urmărindu-se deschiderea graduală, fazată, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală din judeţ/regiune în care se afla în muzeul sau galeriile de artă.

Se vor plasa la loc vizibil anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi acces în muzeu.

Accesul publicului vizitator în muzeu sau galerie, permis numai cu purtarea măştii şi după utilizarea covoarelor cu dezinfectant pentru încălţăminte de la intrare, va fi limitat, astfel încât să fie asigurată o distanţă de minim 2 m între orice două persoane, dar fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

Fluxurile de vizitare vor fi unidirecţionale pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice, iar timpul de vizitare va fi limitat la un interval de timp de două ore.

La intrarea în muzeu se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorii (tuse, strănut), iar vizitatorii care refuză să le fie verificată temperatura cu instrumentele specifice noncontact nu vor avea acces în instituţie.

Va fi asigurată plasarea de paravane despărţitoare la ghişeele muzeului, încurajarea utilizării plăţii cu cardul şi interzicerea reutilizării pliantelor, broşurilor şi a altor materiale informative în format fizic.

Conducerea muzeelor sau galeriilor de artă va asigura dezinfecţia regulată a suprafeţelor, interzicerea utilizării aparatelor de audio-ghid, aerisirea prioritară a încăperilor. În cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului, se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârşitul săptămânii şi dezinfecţia instalaţiei de climatizare, conform instrucţiunilor producătorului.

Totodată, accesul în sălile de expoziţii cu suprafeţe mici va fi restricţionat, iar accesul la cafeneaua Bistro muzeului sau galeriei de artă, acolo unde există, va fi interzisă.

Grupurile de vizitatori, tururile ghidate, evenimentele publice şi sau private, accesul la zone de picnic şi spaţii de joacă organizate în spaţiile în aer liber, acolo unde acestea există, vor fi restricţionate.

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu