UPDATE: Reprezentanții Poliției Maramureș vin cu noi precizări. Florina Meteș: ”În urma evenimentului de ieri de la Baia Mare, care a impus necesitatea restabilirii climatului de ordine și siguranță publică au fost identificate, legitimate și conduse la sediul Poliției municipiului Baia Mare mai multe persoane.
Activitățile investigative și procedurale efectuate au condus la clarificarea situației de fapt și identificarea tuturor participanților la conflictul respectiv, inclusiv a unor martori la acest eveniment.
La momentul intervenției la fața locului una dintre aceste persoane a fost indicată de către alte persoane prezente ca fiind participantă la conflictul de referință, context în care a fost interceptată, imobilizată și condusă la sediul poliției, stabilindu-se ulterior că nu a fost implicată în eveniment.
Facem precizarea că toate activitățile au fost realizate cu respectarea prevederilor legale, reafirmând că prioritatea instituției noastre este prezervarea permanentă a climatului de ordine și siguranță publică.
Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe, urmând a fi dispuse măsuri legale”.
Scandalul dintre cele două clanuri care a avut loc marți seara în zona unui magazin din Baia Mare s-a lăsat și cu amenzi, în timp ce polițiștii au propus continuarea urmăririi penale față de șapte dintre persoanele implicate.
”În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și lovire sau alte violențe.
Polițiștii au propus continuarea urmăririi penale față de 7 persoane, urmând ca parchetul să confirme măsura propusă”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Pentru că nu au avut declarație pe propria răspundere, 10 dintre aceștia au fost amendați.
”Comitetul Judetean pentru Situații de Urgență este abilitat să vă comunice că cele 10 persoane implicate și cercetate în scandalul produs aseară în apropierea unui supermarket nu au avut declarații pe propria răspundere și au fost sancționate contravențional fiecare pentru nerespectarea prevederilor ordonanței militare cu suma de 20.000 lei”, a precizat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.
Vlad HERMAN