Profitul Skoda Auto, care face parte din grupul Volkswagen AG, a scăzut cu 25% în primul trimestru din 2020, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters, informează AGERPRES.
Producătorul ceh de automobile a înregistrat în primele trei luni din 2020 un profit operaţional de 307 milioane de euro, în timp ce veniturile au scăzut cu 1,4%, la 4,85 miliarde de euro.
Skoda se aşteaptă ca impactul cel mai semnificativ de pe urma epidemiei să fie resimţit în trimestrul doi din 2020, în urma opririi producţiei în primele luni din acest an.
Pe plan global, livrările Skoda au scăzut cu 24% în primul trimestru din acest an, la 232.900 vehicule. În întreaga lume, vânzările de maşini scad semnificativ, din cauza măsurilor adoptate pentru a ţine sub control epidemia.
Lunea trecută, Skoda a reluat producţia de autoturisme la cele trei fabrici ale sale din Cehia, implementând totodată măsuri stricte de protecţie a angajaţilor.
Cu peste 33.000 de angajaţi, Skoda este unul din cei mai mari angajatori din Cehia. Anul trecut, Skoda a livrat peste 1,24 milioane de autovehicule.