Federația Europeană de Handbal a dat publicității, în acest sfârșit de săptămână, un comunicat conform căruia sunt anulate toate meciurile reprogramate pentru vară, atât în cupele europene, cât și în preliminariile pentru europene (feminin) și mondiale (masculin), precizează Clubul Minaur.
Astfel, pentru varianta feminină a Champions League, EHF a anunțat că se analizează posibilitatea ca turneul final să aibă loc la Budapesta, în primul weekend din septembrie. În acest caz, sferturile de finală (printre care Vâlcea – Metz și CSM – Gyor) ar urma să se dispute tot la Budapesta, cu două zile înainte de semifinale, adică joi, 3 septembrie. În situația în care Final Four-ul nu se va putea desfășura în septembrie, va fi căutată o soluție pentru luna octombrie, caz în care se va renunța la sferturile de finală, cele 4 calificate fiind Metz, Esbjerg, Gyor și Brest, adică primele clasate din grupele principale.
Potrvit Clubului Minaur, la echipele masculine, sunt anulate toate partidele din fazele eliminatorii, Final Four-ul urmând să aibă loc la Koln, pe 28 și 29 decembrie, calificatele fiind primele clasate din grupele A și B, adică Barcelona, PSG (pe care Dinamo ar fi trebuit să o întâlnească în optimi), Kiel și Veszprem. Toate partidele din celelalte cupe europene au fost anulate.
În ceea ce privește campionatele europene feminine, s-au anulat toate jocurile din preliminarii, echipele participante fiind stabilite pe baza ierarhiei de la Euro 2018. Astfel, alături de gazdele Danemarca și Norvegia, vor mai merge la turneul final Franța, Rusia, Olanda, România, Suedia, Ungaria, Muntenegru, Germania, Serbia, Spania, Slovenia, Polonia, Cehia și Croația. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc pe 18 iunie, la Viena.
Vești mai puțin bune pentru naționala masculină, dat fiind faptul că au fost anulate toate partidele din preliminariile mondialelor de anul viitor. EFH a decis echipele calificate în baza ierarhiei de la Euro 2020: Slovenia, Germania, Portugalia, Suedia, Austria, Ungaria, Belarus, Islanda, Cehia și Franța. Alături de acestea erau deja calificate Danemarca, Spania, Croația și Norvegia.
ZiarMaramures.ro