Solidaritatea Olimpică şi-a mărit susţinerea financiară acordată comitetelor olimpice naţionale pentru pregătirea şi participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021, cu 25,3 milioane dolari, a anunţat Comitetul Internaţional Olimpic pe site-ul său oficial, scrie Agerpres.
”Pentru a răspunde nevoilor specifice determinate de amânarea Jocurilor de la Tokyo din 2020 pentru 2021, Solidaritatea Olimpică a crescut bugetul alocat programului de subvenţii CIO pentru participarea comitetelor olimpice naţionale la Jocurile Olimpice de la 46,7 milioane dolari, la 57 milioane”, se arată în comunicat.
Cele 10,3 milioane dolari vor permite Solidarităţii Olimpice să pună la dispoziţie fonduri suplimentare pentru costurile adiţionale pe care le au comitetele naţionale după de amânarea Jocurilor Olimpic. Fondurile vor fi disponibile la cererea comitetelor naţionale.
Subvenţiile CIO facilitează participarea a nu mai puţin de 206 comitete olimpice naţionale la Jocurile Olimpice, promovând universalitatea. Subvenţiile acoperă cheltuielile de călătorie şi cazare înaintea şi în timpul Jocurilor, dar şi cheltuieli operaţionale ale comitetelor naţionale.
Decizia de a mări bugetul Solidarităţii Olimpice pentru participarea comitetelor olimpice naţionale vine după confirmarea unui suplimentări de 15 milioane de dolari pentru a prelungi programul Solidarităţii Olimpice pentru sportivi până în 2021, pentru 1.600 de sportivi din 185 de comitete olimpice naţionale.