Donald Trump şi-a exprimat sâmbătă speranţa că musulmanii americani vor fi obligaţi să respecte aceleaşi norme de distanţare socială în timpul Ramadanului ca şi creştinii de Paşte, după ce un număr de credincioşi au protestat împotriva reglementărilor restrictive privind adunările din cauza epidemiei de noul coronavirus, relatează AFP, titrează Agerpres.
Preşedintele american a fost întrebat despre o afirmaţie pe care a redistribuit-o pe Twitter, cea a unui comentator conservator, care părea să se îndoiască de faptul că musulmanii sunt trataţi cu aceeaşi severitate ca creştinii care încalcă regulile de distanţare socială.
„Aş spune că ar putea exista o diferenţă şi ar trebui să vedem ce se va întâmpla, pentru că am văzut o mare disparitate în această ţară. Sunt criticate bisericile creştine, dar nu şi moscheile”, a declarat Trump în cadrul conferinţei sale de presă cotidiene de sâmbătă de la Casa Albă.
Ramadanul va începe joi, la o săptămână şi jumătate după Paştele catolic, cea mai importantă sărbătoare a creştinismului, în timpul căreia anumiţi creştini au încălcat regulile de sănătate publică pentru a organiza slujbe ilegale.
Întrebat dacă el crede că imamii vor refuza să se conformeze normelor de distanţare socială, Trump a răspuns: „Nu, nu cred deloc deloc acest lucru. Eu sunt un om care crede în credinţă. Şi nu este important care este credinţa dumneavoastră. Dar politicienii noştri par să trateze diferitele confesiuni foarte diferit”.
Peste 700.000 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în SUA, ceea ce a obligat comunităţile religioase din întreaga ţară să-şi închidă porţile.
Societatea islamică din America de Nord, alături de experţii medicali musulmani, a cerut astfel suspendarea rugăciunilor de grup şi a şcolilor de duminică, precum şi altor adunări.