Marți, 14 aprilie, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au continuat acţiunile pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanței Militare şi pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
De această dată au fost verificate 35 de societăți comerciale și 30 persoane fizice care desfășoară activităţi comerciale pe raza județului Maramureș, transmite IPJ.
Neregulile constatate au impus aplicarea a 16 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pe linia Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pe linia O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Valoarea amenzilor aplicate a fost de 51.500 de lei şi ca măsură complementară s-a dispus ridicarea de numerar în sumă totală de 1.673 lei.
ZiarMM