Campionatul Ligii I la fotbal, suspendat pe perioada stării de urgenţă din cauza pandemiei de coronavirus, ar putea fi reluat la 2 sau 7 iunie, cluburile, conducerea LPF şi deţinătorul drepturilor TV convenind într-o videoconferinţă desfăşurată luni că acestea ar fi datele ideale pentru a se putea disputa toate meciurile rămase din play-off şi play-out.
Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN), Emilian Hulubei, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că nimeni nu se gândeşte momentan la scenariul care implică îngheţarea campionatului.
„S-a discutat despre reluarea campionatului şi s-a ajuns la concluzia că ideal ar fi să se înceapă pe 2 sau maximum pe 7 iunie. Dar asta depinde de momentul în care se va relua pregătirea, pentru că s-a hotărât ca jucătorii să aibă cel puţin trei săptămâni de pregătire. Va fi oricum comprimat destul de mult campionatul. Adică va începe pe 2 sau 7 iunie şi trebuie să se încheie în 26 iulie. Toată lumea care a participat la videoconferinţă, cluburile din Liga I, LPF şi deţinătorul de drepturi … doreşte să se reia campionatul şi să se joace toate meciurile rămase de disputat. Nimeni nu se gândeşte la scenariul ăla de îngheţare a campionatului. Nu se ia în calcul aşa ceva acum”, a spus Hulubei, care a reprezentat sindicatul fotbaliştilor la videoconferinţa de luni.
„Nu s-a discutat nimic legat de prezenţa spectatorilor la meciuri … adică e destul de clar că se va juca fără spectatori ţinând cont de situaţia actuală. Iar în ceea ce priveşte prelungirea contractelor jucătorilor s-a ajuns la concluzia că pentru a fi valabile până la sfârşitul sezonului competiţional trebuie făcută o propunere către federaţie. Adică e nevoie de modificare a regulamentului la nivel de Comitet Executiv pentru ca apoi să poţi negocia cu jucătorii”, a adăugat Hulubei.
Federaţia Română de Fotbal, reprezentanţi ai LPF, ai sindicatului fotbaliştilor şi ai deţinătorului de drepturi TV discută în această perioadă diferite scenarii de reluare a competiţiilor la toate eşaloanele.
Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă.