Primăria Baia Mare anunță într-un raport că în anul 2019 au fost atribuite 153 contracte în valoare totală de 64.876.776,29 lei, fără T.V.A.:
– 31 contracte furnizare produse- 1.819.096,84 lei fără T.V.A.
– 102 contracte prestări servicii – 17.736.826,14 lei, fără T.V.A.
– 20 contracte execuție lucrări – 45.320.853,31 lei, fără T.V.A..
Din totalul contractelor atribuite, 48 sunt contracte subsecvente aferente unor acorduri-cadru încheiate atât în anul 2019, cât şi în anii precedenţi, cu o valoare totală de 50.249.173,82 lei, fără TVA. În anul 2019 au fost supuse controlului C.V.A.P. (Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională pentru Achiziții Publice) 14 proceduri de achiziţie publică, astfel: 3 licitații deschise, 8 proceduri simplificate, 3 negocieri fără publicare.
S-au publicat în sistemul electronic de achiziţii (S.E.A.P.) un număr total de 120 de anunţuri:
– 78 anunţuri de inițiere (numărul cuprinde: 4 anunțuri de participare, 37 anunțuri de participare simplificate și 37 anunțuri concurs de soluții),
– 60 anunţuri de atribuire (numărul cuprinde: 6 anunţuri de participare și 26 anunțuri de atribuire procedură simplificată, 28 anunțuri concurs de soluții),
– 11 anunțuri publicitare
Cele 153 contracte şi 17 acorduri-cadru au fost atribuite astfel:
– 5 contracte atribuite prin procedură internă proprie și 4 contracte prin negociere,
– 96 contracte atribuite prin achiziție directă (7 contracte de furnizare produse, 80 contracte de prestare servicii, 9 contracte de execuție lucrări),
– 17 acorduri–cadru (10 acorduri-cadru produse, 2 acorduri-cadru servicii, 5 acorduri-cadru lucrări),
– 48 contracte subsecvente atribuite în baza acordurilor-cadru încheiate atât în anul 2019 cât şi în anii precedenţi.
La toate aceste proceduri de achiziţii se adaugă cumpărările directe realizate pe bază de referat (cu notă justificativă pentru justificarea achiziției offline) şi prin intermediul S.E.A.P., verificate prin document justificativ (ex. factură fiscală/ comandă/ contract), se mai precizează în raport.
Vlad HERMAN