- Publicitate -
Ad imageAd image

Cum va fi vremea în Maramureș până pe 19 aprilie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni (6 – 19 aprilie), o vreme, în general, frumoasă la nivelul întregii ţări, şi doar pe durata următoarelor trei zile valorile termice vor fi în scădere, mai ales pe timpul nopţilor şi în cursul dimineţilor, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, publicată luni, informează AGERPRES.

În Maramureş, în primele zile ale intervalului, vremea va fi rece în timpul nopţilor şi dimineţilor, cu o medie a temperaturilor minime în jur de -2 grade şi maxime în creştere uşoară spre 16 – 17 grade. Ulterior, vremea va deveni caldă pentru această perioadă, iar până în 13 aprilie se vor înregistra temperaturi maxime în jur de 20 de grade şi minime ce vor ajunge la o medie de 6 grade.

După această dată, este prognozată o scădere a temperaturii, astfel valorile maxime estimate vor fi în jur de 15 grade, iar media minimelor va fi de 3 – 4 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte după data de 13 aprilie. Până atunci nu sunt prognozate precipitaţii, vremea urmând să fie frumoasă.

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu