Nouă sute cincizeci şi patru de noi cazuri de contagiere au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Rusia, ceea ce ridică numărul total al persoanelor contaminate cu noul coronavirus la 6.343, a anunţat luni Centrul de gestionare a crizelor de la Moscova, care a raportat până în prezent 47 de decese în ţară, potrivit Reuters şi Interfax, informează AGERPRES.
Cu 591 de cazuri suplimentare înregistrate într-o singură zi, Moscova rămâne epicentrul epidemiei în Rusia, epidemie care a apărut în decembrie în China, răspândindu-se ulterior în restul lumii, ceea ce a forţat multe ţări să îşi închidă spaţiul aerian şi să ia măsuri drastice de izolare.
TAGGED:coronavirus