Mulți dintre cititorii noștri ne-au întrebat de ce nu am publicat nimic despre cazul Săsăran. Acum, vă spunem de ce. Pentru că în afara unei declarații date de un cadru medical, neasumată, nimeni nu a putut dovedi nimic. Dar noi avem o dovadă! O altfel de dovadă. Biletul de avion ce demonstrează faptul că femeia NU a fost plecată din țară în ziua în care s-a menționat în articolele apărute pe internet (VEZI FOTO). În 10 martie, 2020, ea a zburat pe ruta Baia Mare – Bucureşti şi retur.
Mai mult, ea își asumă public o declarație oficială, în care precizează că ultima ieșire din țară a fost în perioada 3-6 ianuarie. ZiarMM.ro vă prezintă integral o radiografie-şoc a coşmarului prin care Stela Sărăran spune că a trecut.
”Subsemnata Stela Gabriela Săsăran, în urma și că răspuns la articolele apărute în diverse publicații, doresc să fac următoarea declarație publică pe proprie răspundere, sub sancțiunea legilor în vigoare. Scriu acest drept la replică pe data de 4 aprilie, deoarece doar acum sunt într-o stare a sănătății care îmi permite sa scriu si sa iau atitudine fata de articolele aparute in presa și fată de opinia publica.
1. Singura perioadă din anul 2020 când am părăsit teritoriul României a fost în perioada 03-06 ianuarie. După această dată nu am mai fost plecată în străinătate.
2. În data de 10 martie am efectuat o călătorie de afaceri la București. Am plecat cu avionul cu cursa de dimineață din Baia Mare și m-am întors cu cea de seară. În București, de la aeroport am luat un taxi (dețin chitanța) până la instituția unde aveam treabă. La ora 2 p.m. a venit după mine un prieten cu mașina și mi-am petrecut toată după-amiaza acasă la ei. Seara m-a dus la aeroport. Menționez că în Aeroportul Internațional Otopeni nu a existat niciun filtru, lumea inghesuindu-se către porțile de îmbarcare.
3. Ultima plecare din Baia Mare a fost pe data de 11 martie în Târgu Mureș, unde am participat la un training pentru testarea aparaturii medicale. Deplasările la București și Târgu Mureș sunt verificabile prin confirmarea de zbor de la compania Tarom și delegația și certificatul de participare la cursul din Târgu Mureș.
4. În data de 14 martie ne-am întâlnit la un restaurant cu prietenii noștri de suflet că să sărbătorim împreună aniversarea lor de 40 de ani de căsătorie, aceștia fiind și anii de când ne cunoaștem. Menționez că am fost singurii clienții din restaurant. Întâlnirea a durat 2 ore, după care am plecat acasă.
5. 16 martie am intrat în concediu de odihnă. Mă simțeam obosită și aveam multe zile de concediu neefectuate.
6. În dimineața zilei de 17 martie m-am trezit cu dureri musculare și o durere de cap puternică. Pe la prânz am sunat medicul de familie, i-am relatat simptomele și mi-a recomandat o medicație ușoară pentru răceală. Deoarece starea mea de sănătate nu s-a ameliorat, în data 19 martie am sunat un medic infecționist care era în concediu și care mi-a completat schema de tratament.
7. Deoarece duminică, 22 martie, starea mea de sănătate s-a înrăutățit, am stabilit cu soțul meu să mă ducă la Urgența Spitalului județean. M-am prezentat la cortul de triaj ai am completat formularul. Medicii au constatat că nu am temperatură. Menționez că atât eu cât și soțul meu purtam mănuși și mască. Am intrat în triaj, mi s-au pus manșetă de tensiune de la monitorul de triaj (total aiurea) și au constatat că am tensiune 198/121 (în condițiile în care eu am tensiune mica). Între timp a apărut medicul meu de familie, care era de gardă. Am schimbat câteva cuvinte legate de sănătatea mea până când domnul de la triaj a concluzionat că trebuie să merg la Spitalul de boli infecțioase. Nu am comentat decizia.
Am ajuns la Spitalul de boli infecțioase cu trimiterea de la Urgență. Mi s-a măsurat din nou temperatura, neconstatându-se febră. Am intrat în camera de gardă unde m-a consultat medicul de gardă care era de la Spitalul de boli pulmonare. Mi s-a pus diagnosticul de angină acută pultacee. Am primit medicația și mi s-a făcut perfuzie.
8. 23 martie, starea de rău persistă, îngrijorarea mea crește. Mi-am adunat puterile și pe la ora 3 p.m., că să evit aglomerația, m-am prezentat la Spitalul de boli pulmonare pentru o radiografie. Am completat declarațiile de călătorie. Menționez că eram echipată cu mănuși și mască. Mi s-a făcut radiografia pulmonară. Am coborât la medicul de gardă, de care nu m-am apropiat la mai puțin de 2 metri. Din ce mi-a spus, am înțeles doar că nu e de competenta lor și să mă duc la Spitalul de boli infecțioase. Am primit CD-ul cu radiografia și am ajuns cu greu acasă.
9. 24 martie. Starea de rău se agravează. Am solicitat ajutor de la spital și m-am prezentat la Spitalul Judetean. Am fost îndrumată să trec prin cortul de triaj și apoi, printr-o ușă laterală urma să intru într-o cameră de izolare din cadrul cortului unde sa mi se recolteze probe. Doamna asistentă din cortul de triaj m-a însoțit până la ușă care se afla în spatele cortului și așteptam să se deschidă ușa. Eu mă sprijineam de perete deoarece nu mai puteam sta în picioare. Atunci a apărut din curte o persoană (nu știam cine este) care a început să strige la mine și să-mi adreseze injurii. M-a făcut mincinoasă ordinară, criminală și strigă că știe el că am fost în Franța. Nici nu am putut să reacționez. Menționez că persoana era îmbrăcată în halat dar nu purta nici mănuși și nici mască. Ulterior am aflat ca este medic la UPU. S-a deschis ușa, am intrat într-o cameră laterala și am așteptat aproximativ 20 de minute. A apărut o persoana echipată cu salopetă, mască, mănuși ochelari și a început să țipe la mine că vreau s-o omor, că are 2 copii, că a avut cancer, că sunt o ticăloasă mincinoasă și să mă car de acolo. Astea din partea unui cadru medical. Acestea fiind zise, am plecat la Spitalul de boli infecțioase.
La Spitalul de Boli Infecțioase s-a constatat că am pneumonie (conform imaginilor de pe CD-ul de la Spitalul de boli pulmonare), mi s-au recoltat analize și am primit perfuzii. Am fost trimisă acasă cu condiția să revin a doua zi la perfuzii.
10. 25 martie. M-am prezentat la perfuzii, apoi mi s-a spus că rămân internată. Din momentul în care s-a luat decizia de a mi se face testul Covid-19, am fost tratată conform protocoalelor în vigoare. Am fost considerată suspectă de Covid-19 și mutată în spate, în Pavilionul de psihiatrie femei, la izolare. Menționez că am fost tratată cu profesionalism și omenie de către întreg personalul. S-a respectat protocolul în totalitate.
11. 26 martie. Izolare, tratament, stare de rău. Sunt dusă cu căruciorul (deoarece nu mai am putere să stau în picioare) la radiologie. Revin în camera și mi se comunică după un timp că trebuie să fiu transferată în Terapie Intensivă, că Clujul nu poate să mă primească și de aceea voi fi dusă la Spitalul Județean. Vine ambulanța și ajung pe secția de ATI într-o rezervă, în partea fără bolnavi. O doamnă doctor și două doamne asistente au grijă de mine. Întreg personalul medical a purtat echipament complet de protectie, combinezon, masca, mănuși și ochelari. Doamnele fac tot posibilul să-mi facă suferință mai ușoară. Le mulțumesc! La ora 21:30 mi se comunică că rezultatul testului Covid-19 e pozitiv și că voi fi transferată la Cluj. Am așteptat ambulanța care a venit la ora 1:00.
12. 27 martie. În terapie intensivă am stat conectată la monitorul de funcții vitale, deci eram doar în lenjerie intimă, acoperită cu un cearceaf. Sosește SMURD-ul, care îi înmânează asistentei o salopeta albă că o foiță, cu care sunt îmbrăcată. Mă leagă în izolată cu hamuri, mă duc la ambulanță și mă trântesc pe niște bare metalice. Mașina pleacă. Am doi insotitori, un bărbat și o femeie. Încerc să le spun că mi-e tare frig, că nu sunt îmbrăcată și îi rog să mă ajute. Mi se răspunde să tac din gură. Timpul trecea tot mai greu, frigul devenea mai pătrunzător, barele metalice reci îmi intrau în spate. Tremuram și mă rugam sa rezist până la Cluj. Am încercat din nou să apelez la omenia acelor oameni, la mila lor, dar răspunsul a fost „taci din gură cucoană”. I-am implorat să mă ajute, le-am spus că i s-ar putea întâmpla un lucru asemănător unui om drag lor, dar totul a fost în zadar. În sfârșit, ajunsa la Cluj, simțeam că sunt salvată.
13. Am fost internată în Terapie Intensivă. Mi s-au acordat toate îngrijirile necesare. Timp de 4 zile am fost monitorizata si mi s-a administrat medicația adecvată, mi s-au făcut două radiografii pulmonare la pat în două zile diferite și am stat cât a fost nevoie pe ventilatorul pulmonar, în modul CPAP, pentru a ajuta plămânii să respire. Mi se făceau analizele de gaze în sânge de cel puțin trei ori pe zi. Valoarea oxigenului în sânge fiind scăzută, a fost monitorizată permanent. Am văzut oameni profesioniști, cu suflet care știau exact rolul pe care și l-au asumat.
14. 30 martie. Analizele sunt mai bune. Sunt transferată pe o secție de boli infecțioase. Același personal amabil și profesionist.
15. Astăzi, 4 aprilie. Starea mea se îmbunătățește încet. Organismul luptă să se recupereze. Plămânii meu mai au nevoie de timp… Vreau să mulțumesc acestor OAMENI deosebiți pentru efortul lor continuu. Fiecare pacient contează. Mă simt din nou tratată ca un OM.
Timpul le va rezolva pe toate!
În conformitate cu LEGEA Nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturilor pacientului, Capitolul 1,
Art. 3. -Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare.
Am o singură întrebare: „Cui prodest”?”
De precizat ar mai fi faptul că toate persoanele cu care Stela Săsăran a intrat în contact sunt izolate la domiciliu, iar în perioada de infectare, aceasta s-a protejat atât pe ea, cât și pe cei din jurul ei, cercul suspecților fiind unul izolat. Ancheta epidemiologică continuă. Informația a fost furnizată ieri de DSP Maramureș.
ZiarMM
