Consiliul Județean Maramureș a alocat din bugetul propriu, în ședința ordinară din 24 martie, suma de 450.000 de lei, bani necesari achiziției platformei integrate de biologie moleculară care va fi instalată în Laboratorul de Analize Medicale a Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, unitate sanitară aflată în subordinea administrației județene.
În aceste momene sunt făcute lucrări de amenajare a spațiului destinat noului aparat Real Time PCR care poate fi folosit pentru depistarea coronavirusului COVID-19 și va permite procesarea a peste 300 de teste pe zi.
”Inițial, investiția a fost gândită sub forma unui parteneriat între Consiliul Județean Maramureș, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății, însă aceasta abordare greoaie ar fi întârziat mult achiziția, nefiind deschise file de finanțare la nivelul Ministerului Sănătății. Sperăm ca lucrările desfășurate la Spitalul de Boli Infecțioase să fie terminate în această săptămână, iar achiziția publică a platformei integrate de biologie moleculară să fie finalizată până marți, 31 martie. În acest fel, de la finalul săptămânii viitoare, maramureșenii vor putea fi testați în Baia Mare, fără să aștepte ca probele să ajungă în Cluj-Napoca, unde procesarea durează foarte mult”, a precizat șeful administrației județene.
La Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare au loc instruiri ale personalului urmând ca, în cel mai scurt timp, Maramureșul să respecte recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind testarea unui procent cât mai mare al populației.
Administratia judeteana spera ca primele teste sa fie facute saptamana viitoare.
ZiarMaramures.ro