- Publicitate -
Ad imageAd image

MADR: Modalitatea de organizare a controalelor pe teren, programate in perioada 16 – 31 martie, va fi modificata din cauza coronavirusului

Ad imageAd image

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) va modifica modalitatea de organizare a controalelor pe teren, programate in perioada 16 – 31 martie 2020, in contextul pandemiei de coronavirus, a anuntat, sambata, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

„Data fiind aparitia COVID 19, precum si activitatea AFIR care necesita interactiunea cu beneficiarii FEADR, este necesar sa se stabileasca anumite masuri pentru organizarea activitatii, din punct de vedere al proiectelor aflate in implementare”, precizeaza institutia intr-un comunicat remis AGERPRES.

Astfel, pentru proiectele pentru care s-au depus transele intermediare de plata se va realiza analiza de risc pentru extragerea esantionului de proiecte care trebuie verificat la locul investitiei, urmand ca vizita la locul investitiei sa se realizeze la urmatoarea transa de plata. Expertii vor putea sa autorizeze plata doar in urma verificarii documentare a dosarului cerere de plata.

De asemenea, pentru proiectele pentru care s-au depus cererile de plata transa finala, expertii vor efectua vizita la locul investitiei conform procedurilor in vigoare, cu amendamentul ca, acolo unde in urma analizei efectuate la nivelul conducerii CRFIR/OJFIR se considera ca zona este una cu risc ridicat, se poate autoriza plata catre beneficiari, fara a mai fi necesara vizita la locul investitiei.

„In acest sens, pentru fiecare proiect pentru care nu se efectueaza vizita la locul investitiei, se va intocmi o nota care va fi aprobata de DGA CRFIR sau directorul OJFIR care va fi atasata dosarului administrativ al proiectului. In cazul proiectelor pentru care transa finala a fost platita fara vizita la fata locului, DGA CRFIR si directorul OJFIR se vor asigura ca aceasta verificare se va efectua de catre serviciile tehnice in perioada imediat urmatoare intreruperii restrictiilor cauzate de COVID 19”, se precizeaza in comunicat.

Proiectele care au fost cuprinse in esantionul de control pe teren (OTSC) de 5% si pentru care nu s-a efectuat inca vizita pe teren vor fi autorizate la plata fara a se mai efectua verificarea pe esantion (vor fi eliminate din esantioanele selectate pana acum) si vor fi incluse in urmatoarea solicitare de fonduri.

Potrivit MADR, urmatoarele esantioane de control pe teren (OTSC) de 5% se anuleaza, urmand ca toate certificatele de plata care n-au fost esantionate sa fie introduse in populatia de esantionare in momentul in care va inceta situatia cauzata de aparitia COVID 19.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu