Alesii judeteni au aprobat, la sfarsitul saptamanii trecute, cotizatiile care urmeaza a fi platite de catre Consiliul Judetean Maramures pentru diferite structuri asociative, pentru anul 2020.
Prin diverse hotarari ale Consiliului Judetean Maramures, adoptate in temeiul art. 91 (6), lit. (c) din Legea 215/2001 a administratiei publice republicata, judetul Maramures a dobandit calitatea de membru in diferite structuri asociative. De asemenea, in cadrul unor asociatii profesionale, judetul Maramures este reprezentat de catre persoane numite in cadrul institutiei si care ocupa functii de conducere, acestea avand calitatea de membri in urmatoarele structuri: Asociatia Directorilor Economici si Contabililor din Judetele din Romania, Asociatia Arhitectilor Sefi de Judete din Romania, Asociatia Secretarilor de Judete din Romania, Asociatia Nationala a Autoritatilor Teritoriale de Ordine Publica din Romania. Prin aderarea la aceste asociatii, Consiliul Judetean Maramures s-a angajat inclusiv la plata unor cotizatii stabilite in vederea organizarii si functionarii acestora.
Doua dintre aceste cotizatii au fost exprimate in euro, iar restul in lei. Astfel, institutia Consiliului Judetean Maramures va achita cate o cotizatie in valoare de 4.421 euro catre Adunarea Regiunilor Europei (AER) si 1.140 euro catre FEDARENE – Federatia Europeana a Agentiilor de Energie si Mediu.
In ceea ce priveste cotizatiile exprimate in lei, Consiliul Judetean Maramures va achita cotizatii in valoare de: 125.000 lei catre Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest (ADR Nord-Vest) pentru Biroul Regional Suceava, 1.398.021 lei catre Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest (ADR Nord-Vest), 85.899,82 lei catre Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din Romania (UNCJR), 500 lei catre Asociatia Directorilor Economici si Contabililor din Judetele din Romania, 200 lei catre Asociatia Arhitectilor Sefi de Judete din Romania, 5.000 lei catre Asociatia Nationala a Autoritatilor Teritoriale de Ordine Publica (ATOP), 50.000 lei catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara ADI – Maramures, 150.000 lei catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a Deseurilor Menajere in Judetul Maramures, 45.000 lei catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Transilvania de Nord si 500 lei catre Asociatia Secretarilor de Judete din Romania.
ZiarMaramures.ro