Un barbat de origine chineza, revenit zilele trecute din China, s-a autoizolat preventiv la recomandarea DSP Maramures, in localitatea Negreia (comuna Sisesti), in contextul epidemiei de coronavirus.
Cu toate acestea, barbatul nu prezinta simptomatologie specifica coronavirusului.
„In judetul nostru a revenit acasa un cetatean roman din China. Nu prezinta simptomatologie specifica coronavirusului. Persoana a fost preluata de catre Directia de Sanatate Publica Maramures. A fost izolata si este monitorizata permanent de catre personal medical si medicul de familie”, anunta Dan Buca, purtatorul de cuvant al CJSU Maramures, in cursul zilei de marti, 11 februarie.
Miercuri, 12 februarie, primarul comunei Sisesti, Ioan Mircea Tentis, a facut cateva precizari legat de acest caz:
„Primarul Comunei Sisesti, Tentis Ioan Mircea, in calitate de presedinte al Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta Sisesti va aduc la cunostinta urmatoarele:
In cursul zilei de marti, 11.02.2020, la ora 15 am fost informat de catre profesorul coordonator al Scolii Primare din Localitatea Negreia ca un elev a fost ajutat la efectuarea temelor de catre fratele sau mai mare, care s-a intors din Republica Populara Chineza in urma cu 3 zile.
In acest context am solicitat sprijinul Postului de Politie Sisesti, reprezentantii acestuia s-au deplasat la fata locului, s-a constatat faptul ca exista plasat in carantina la domiciliu un cetatean roman de origine chineza, intors recent din Republica Populara Chineza. Acesta este fiul din prima casatorie al unei doamne care in prezent locuieste in localitatea Negreia.
Pe cale de consecinta am informat telefonic Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures, Directia de Sanatate Publica a Judetului Maramures care mi-au confirmat urmatoarele:
– a fost plasat in carantina, in urma cu doua zile la familia sa din localitatea Negreia un cetatean care s-a intors din Republica Populara Chineza, zona Beijing,
– se confirma ca persoana este sanatoasa si ca este monitorizata de doua ori pe zi catre medicul de familie de la Dispensarul Uman Sisesti.
Reprezentantii acestor institutii nu au considerat necesara informarea autoritatilor locale si a populatiei.
In dimineata zilei de miercuri 12 februarie 2020 am solicitat Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures si Directiei de Sanatate Publica prin adresa nr 971/12.02.2020 urmatoarele:
– Instituirea masurii de carantina pentru intreaga familie, avand in vedere ca in locuinta respectiva domiciliaza inca 5 persoane care intra in contact direct cu acesta, respectivele persoane frecventand locuri publice cum ar fi scoala, magazine , mijloace de transport in comun, etc
– Informarea autoritatilor locale cu privire la evolutia acestui caz
a informez pe aceasta cale ca in momentul de fata nu exista nici un risc cu privire la sanatatea populatiei , persoana respectiva este sanatoasa si monitorizata permanent de catre personalul medical.
Primar
Ioan Mircea Tentis”.
UPDATE – Prefectul Nicolae Silviu-Ungur si Directorul executiv al Directiei de Sanatate Publica, Dr. Rares Pop, au sustinut o conferinta de presa, in scopul de a linisti opinia publica, dupa aparitia pe retele de socializare a unor temeri legate de persoana de origine romana care a revenit in tara din Republica Populara Chineza, se arata intr-un comunicat al CJSU.
Am dorit sa linistim populatia si sa nu inducem panica la nivelul opiniei publice. Sunt proceduri pe care Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta, dar si grupul de suport tehnic pentru imbolnaviri le respecta si le aplica in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare, a mentionat prefectul Nicolae Silviu-Ungur.
”Cetateanul a revent in tara din zona Beijing si a calatorit cu escala pe ruta Dubai, unde a fost monitorizat si verificat. De asemenea, a fost preluat la Aeroportul International ”Henri Coanda” din Bucuresti si intocmita fisa de specialitate, conform procedurilor. In conformitate cu prevederile OUG Nr.11/2020 privind stocurile de urgenta, medicala, dar si unele masuri aferente, Ministerul Sanatatii este cel care instituie carantina in cazul unui risc iminent pentru sanatatea publica, ceea ce nu este cazul pentru aceasta situatie.
Persoana a fost monitorizata de reteaua de supraveghere epidemiologica nationala de la intrarea in tara si pana in momentul sosirii la domiciliu si fost luat in evidenta pe considerentul strict epidemiologic. Acesta se afla in autoizolare voluntara la domiciliu, o procedura standard transmisa autoritatilor de sanatate publica judetene de catre Institutul National de Sanatate Publica, care in prezent este respectata, inclusiv de catre persoana revenita.
Situatia la care se face referire nu necesita masuri de carantinare pentru membrii familiei cetateanului care s-a intos duminica din China. Cetateanul a fost preluat, monitorizat si investigat din punct de vedere al evolutiei sale clinice si este in prezent sanatos. Nu prezinta niciun semn clinic care ar putea ridica un semn de suspiciune, de posibilitate de patologie virala”, a spus Directorul executiv dr. Rares Pop.
ZiarMM