Presedintele Senatului, Teodor Melescanu, a demisionat luni din functie, transmite AGERPRES.
„Am decis sa ma retrag din functie, desi nu a fost publicata decizia CCR, a spus Melescanu la tribuna Senatului.
Demisia vine dupa ce, pe 22 ianuarie, Curtea Constitutionala a stabilit ca este neconstitutionala alegerea lui Teodor Melescanu in functia de presedinte al Senatului.
Ulterior, el a declarat ca isi va asuma prerogativele functiei pana la publicarea in Monitorul Oficial a deciziei CCR si a motivarii acesteia.
Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat ca social-democratii il vor sustine pe Titus Corlatean pentru a prelua functia de presedinte interimar al Senatului pana cand va fi publicata motivarea Curtii Constitutionale cu privire la Teodor Melescanu.
Propunerea lui Titus Corlatean urmeaza sa fie votata si de grupul parlamentar al PSD de la Senat.
De asemenea, presedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anuntat ca liberalii o vor sustine pentru aceasta functie pe Alina Gorghiu, iar USR – pe Vlad Alexandrescu.