- Publicitate -
Ad imageAd image

Parlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Dupa mai mult de trei ani de dezbateri intense, Parlamentul britanic a adoptat adoptat definitiv miercuri acordul privind Brexit-ul, deschizand astfel calea pentru iesirea istorica a Regatului Unit din Uniunea Europeana la sfarsitul lunii ianuarie, relateaza AFP, informeaza AGERPRES.

Acordul, care regleaza modalitatile de iesire din UE si care a fost negociat de premierul conservator Boris Johnson cu Bruxellesul, mai trebuie promulgat de Regina Elisabeta a II-a, posibil joi, pentru a deveni lege.

Camera Comunelor, unde premierul dispune de o majoritate zdrobitoare dupa alegerile legislative din decembrie, si-a dat deja acordul la inceputul lunii ianuarie pentru proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din UE, prevazuta la 31 ianuarie, ora 23.00 (ora Londrei si GMT).

Textul a fost apoi trimis in Camera Lorzilor, non-aleasa, care a adoptat cinci amendamente, tot atatea lovituri pentru guvern, in special in privinta drepturilor cetatenilor europeni care au resedinta in Marea Britanie sau ale copiilor refugiati neinsotiti.

Insa aceste modificari au fost dezavuate de catre deputati cand proiectul de lege a revenit miercuri in Camera Comunelor, iar camera superioara s-a conformat cand textul i-a fost inaintat inca o data, in cursul dupa-amiezii.

Dupa adoptarea sa definitiva in Marea Britanie, acordul privind Brexit-ul va trebui ratificat de Parlamentul European, probabil la 29 ianuarie.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu