Un studiu condus de Universitatea Tohoku (nordul Japoniei) prevede că, până în anul 2500, toţi japonezii vor purta numele de familie „Sato”, în prezent cel mai des întâlnit nume de familie din ţara asiatică, din cauza tendinţei actuale de scădere demografică şi a reglementărilor civile în vigoare, relatează EFE luni, informează AGERPRES.
‘Sato’ este cel mai răspândit nume de familie în rândul japonezilor, iar în 2023 era purtat de 1,5% din populaţia japoneză, potrivit estimărilor unui studiu condus de profesorul Hiroshi Yoshida de la Centrul de cercetare socială şi economică privind îmbătrânirea, din cadrul universităţii menţionate.
Acesta estimează că numărul persoanelor cu numele de familie Sato a crescut de 1,0083 ori în ultimii ani şi face o previziune cu privire la evoluţia acestui număr, având în vedere tendinţele demografice de îmbătrânire rapidă şi de scădere a ratei natalităţii, care duc la o pierdere netă continuă a populaţiei.
Studiul său ia în considerare şi legea japoneză care prevede că, la momentul căsătoriei, soţul şi soţia trebuie să adopte acelaşi nume de familie, fie al lui, fie al ei. În Japonia, se foloseşte un singur nume de familie şi un singur prenume.
Pe baza acestor factori, Yoshida estimează că în anul 2446, jumătate din populaţia japoneză va avea numele de familie „Sato” şi că până în 2531 toţi japonezii vor avea acelaşi nume de familie.
Studiul a fost făcut public pe fondul dezbaterii în curs de desfăşurare în Japonia cu privire la reglementările civile menţionate privind numele de familie. Numeroase voci, inclusiv unele din partidul de guvernământ, cer ca soţii şi soţiile să îşi poată păstra numele de familie după căsătorie, sau chiar să aibă două nume de familie, aşa cum se întâmplă în ţări precum Spania.
Autorii raportului au încercat să „ilustreze cu cifre problema separării selective a numelor de familie în căsătorii”, a declarat Yoshida. ”Dacă numele de familie al tuturor este ‘Sato san’ (‘domnul sau doamna Sato’), nu va exista altă opţiune decât să se folosească doar prenumele pentru a se identifica. Acesta nu ar fi un scenariu ideal”, a declarat profesorul, pentru presa locală.