- Publicitate -
Ad imageAd image

Alertă de inundații în Maramureș. Care sunt zonele vizate

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Hidrologii au emis atenționări de inundații. În orele care urmează se așteaptă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție, bazinele hidrografice afectate fiind Tisa – intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza, Tur și Lăpuş.

Avertizarea hidrologică intră în vigoare azi, 2 aprilie, ora 18.00 și este valabilă până în 3 aprilie, ora 10.00. Potrivit hidrologilor, în intervalul 02.04.2024 ora 18:00 – 03.04.2024, ora 10:00, pe râurile din bazinele hidrografice Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), respectiv Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare).

Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Tur – bazin superior şi Firiza (afluent al râului Lăpuş).

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu