- Publicitate -
Ad imageAd image

Orban: Am hotarat impreuna cu presedintele ca pentru Romania cel mai bine este sa organizam alegeri anticipate

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Premierul Ludovic Orban a anuntat, vineri, ca a hotarat impreuna cu presedintele Klaus Iohannis ca pentru Romania cel mai bine este sa fie organizate alegeri anticipate, informeaza AGERPRES.

„Presedintele Romaniei si cu mine am hotarat ca cel mai bine pentru Romania este sa organizam alegeri anticipate. Romanii au aratat clar la referendum, la alegerile pentru Parlamentul European, la alegerile prezidentiale, ca nu mai vor PSD la putere, ca la ora actuala Parlamentul este dominat de PSD si actioneaza ca o frana in calea demersurilor presedintelui si ale Guvernului pentru a pune in practica vointa oamenilor si este absolut necesar ca puterea sa revina la popor si cetatenii sa-si aleaga reprezentantii astfel incat sa existe in Parlament o oglinda fidela a optiunilor actuale ale cetatenilor romani care sa duca Romania in directia buna, care sa aiba clar o pozitionare euroatlantica ferma, care sa fructifice la maxim pentru Romania beneficiile apartenentei la UE si care sa permita o dezvoltare economica bazata pe investitii, pe cresterea productivitatii, competitivitatii companiilor, pe inovare, pe cercetare si pe fructificarea tuturor oportunitatilor care exista pentru Romania”, a spus Orban, dupa intalnirea cu seful statului de la Palatul Cotroceni.

El nu a dorit sa faca precizari privind strategia pentru declansarea alegerilor anticipate.

„Nu o sa va dezvalui strategia pe care am convenit-o. (…) Cu siguranta vom gasi cele mai bune solutii pentru a determina declansarea procedurii de anticipate”, a spus premierul.

El a aratat ca ar fi util si bine ca alegerile anticipate sa fie organizate simultan cu localele.

„In cazul in care nu vom reusi sa derulam procedura necesara pana la locale, oricum la o data cat mai apropiata de locale”, a indicat premierul.

Orban nu a dorit sa precizeze nici cand va fi facut primul pas pentru declansarea anticipatelor. El a amintit ca PNL a desemnat o echipa de lucru pentru discutii cu partidele pe aceasta tema.

„Purtam aceste discutii. Inca mai avem de purtat discutii in continuare”, a spus Orban, aratand ca acestea vizeaza si discutii cu ALDE si Pro Romania, dar nu si cu PSD.

El a mai afirmat ca nimeni nu poate sa garanteze ca anul acesta vor fi organizate 100% alegeri anticipate.

„In ceea ce priveste vointa presedintelui si vointa mea si implicit a PNL, aceasta exista si este 100%”, a spus Orban.

Premierul a indicat ca exista doua solutii de declansare a anticipatelor.

„In functie de evolutia evenimentelor, vom apela la una sau la cealalta dintre solutii”, a aratat Ludovic Orban.

El a sustinut ca PSD nu poate bloca alegerile anticipate.

„Cum sa blocheze alegerile anticipate? O sa voteze ei Guvernul PNL? Nu va dati seama ca o sa rada toata tara de ei”, a spus Orban.

Intrebat cum va convinge PSD sa depuna o motiune de cenzura, Orban a raspuns: „Veti vedea!”.

Prim-ministrul a indicat ca a discutat cu presedintele Iohannis si despre termenul limita cand ar trebui sa inceapa procedura pentru alegerile anticipate, insa nu a dorit sa-l dezvaluie pentru ca mai trebuie realizata o analiza referitor la perioada de timp care trebuie sa treaca intre momentul dupa dizolvarea Parlamentului, convocarii acestui scrutin de catre Guvern si data alegerilor.

Orban a fost intrebat daca ia in calcul si reducerea numarului de parlamentari la 300.

„Asta nu depinde de noi. Structura Parlamentului este determinata de norma de reprezentare, adica la cati cetateni se stabileste un deputat, respectiv un senator. Asta presupune o modificare legislativa si sincer nu cred ca va fi posibila inainte de alegeri. Ce ne dorim cu adevarat este sa crestem reprezentarea in Parlament a diasporei”, a aratat Orban.

El a aratat ca i-a prezentat sefului statului si o informare detaliata asupra vizitei oficiale efectuate la Bruxelles.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu