Premierul britanic Boris Johnson a declarat ca intentioneaza in 2020 sa reuneasca tara dupa divizarile care au marcat-o in anul precedent, asigurandu-i pe britanici ca un „an fantastic si un deceniu remarcabil” s-ar prezenta inaintea lor, potrivit Reuters, transmite AGERPRES.
In cursul discursului sau de Anul Nou, el a subliniat ca prima sa misiune este de a garanta realizarea Brexitului, la mai mult de trei ani de la referendumul la care britanicii au votat pentru iesirea din Uniunea Europeana, iar apoi de a pansa ranile pe care acest subiect le-a deschis.
„In timp ce ne luam ramas bun de la 2019, putem sa intoarcem pagina divizarilor, ranchiunei si a incertitudinii care au dominat viata publica si ne-au franat un timp prea indelungat”, a spus Boris Johnson.
„Avem de acum un nou parlament, ales de popor pentru a raspunde prioritatilor poporului si care va respecta in fine referendumul din 2016 si va realiza Brexitul” inainte de sfarsitul lunii ianuarie, a adaugat liderul conservator, intarit de o larga victorie in alegerile legislative anticipate din 12 decembrie.