USR Maramureș și PLUS Maramureș s-au aliat în contextul alegerilor locale din luna septembrie, pentru a câștiga Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramure.
Dan Ivan, președintele USR Maramureș și candidatul alianței la funcția de primar al municipiului Baia Mare, a spus că se dorește încheierea acestei alianțe în toate cele 76 de orașe și comune.
”Zilele trecute am ajuns împreună cu colegii noștri de la PLUS la un acord pentru a susține candidați unici ai alianței la Consiliul Județean Maramureș și la Primăria Baia Mare. Alianța USR PLUS reușește să formeze acel pol de dreapta care să se opună polului de stânga format de actualul primar al municipiului Baia Mare și de către președintele PSD, Gabriel Valer Zetea.
Vom încerca să încheiem această alianță în toate cele 76 de UAT-uri din județul Maramureș și vom veni în fața alegătorilor la alegerile din 27 septembrie cu candidați profesioniști, cu candidați integri, cu candidați care au creditul de încredere din partea alegătorilor și alături de care sperăm să obținem un rezultat cel puțin la fel de bun ca la alegerile europarlamentare și cele prezidențiale”, a spus Dan Ivan, într-o conferință de presă.
Florin Barbur, președintele PLUS Maramureș, precizează că principalele criterii avute în cadrul negocierilor cu USR au fost integritatea, competența și capacitatea candidaților de a convinge cetățenii și de a aduce voturi.
”Acest acord vine în urma câtorva luni de negocieri în care ne-am propus ca împreună să găsim cei mai buni candidați pentru Baia Mare și Maramureș. Principalele criterii pe care le-am avut în vedere în cadrul acestor negocieri au fost integritatea, competența și capacitatea candidaților de a convinge cetățenii și de a aduce voturi. Credem că maramureșenii s-au săturat de furt, de incompetență, de nepăsare și aroganța care de multe ori există la unii primari și la unii aleși locali”, a declarat Florin Barbur.
Deputatul USR, Vlad Duruș, candidat la președinția Consiliului Județean Maramureș a declarat că cele două partide își dau mâna pentru a schimba două administrații putrede.
”Fără să exagerez, e un mic moment de istorie politică locală. E pentru prima dată după mulți ani când principalele forțe reformiste dintr-un județ se unesc, își dau mâna pentru a schimba două administrații putrede până în măduva oaselor, care ne-au făcut județul și pe noi maramureșenii și băimărenii de râs.
Vorbim de administrația Cătălin Cherecheș, care ne-au dus pe harta infamiei naționale, când a câștigat un mandat fiind arestat preventiv, și vorbim de administrația domnului Gabriel Valer Zetea, președinte PSD Maramureș, care a reușit să ne terfelească numele de maramureșeni când i-a dat titlul de ambasador al județului lui Liviu Dragnea, titlu pe care nici până azi nu l-a retras”, a spus Vlad Duruș.
Prezent în cadrul conferinței de presă a fost și Brian Cristian (PLUS), locul 2 pe lista alianței pentru Consiliul Local Baia Mare.
Acesta a precizat că cele două partide se vor ghida după câteva principii, printre care transparență, consultare, planificarea strategică.
Vlad HERMAN