- Publicitate -
Ad imageAd image

Marea Britanie va consacra 705 milioane de lire pregătirii frontierelor post-Brexit

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Marea Britanie a anunţat duminică un set de investiţii de 705 milioane de lire sterline pentru a instala sisteme de control post-Brexit la frontierele sale, înainte de încheierea anului în curs, relatează AFP, Reuters şi dpa, informează AGERPRES.

Ministrul pentru Brexit Michael Gove a precizat într-un articol publicat în Sunday Telegraph că această sumă va permite să se asigure că „noile frontiere” ale ţării sunt pregătite când Regatul Unit va prelua controlul asupra lor.

Gove a garantat duminică pentru Sky News că frontierele britanice vor fi pregătite la 1 ianuarie 2021, după sfârşitul perioadei de tranziţie declarate pentru a permite Londrei şi Uniunii Europene să-şi negocieze relaţia de după retragerea Marii Britanii, intrată oficial în vigoare la 31 ianuarie.

Suma anunţată, care include bani pentru recrutarea a circa 500 de agenţi de poliţie şi pentru crearea de infrastructuri, va face ca frontiera Regatului Unit să devină „cea mai eficientă din lume până în 2025”, a insistat Gove în articol.

O nouă sesiune de negocieri între Londra şi Bruxelles este programată pentru săptămâna următoare (din 20 iulie).

Michael Gove a evocat în declaraţii reluate de BBC unele „progrese”, în pofida „divizărilor” care se menţin, şi a explicat că îşi menţine „optimismul”, fără a fi „excesiv de entuziast”.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu