Produsele de igienă şi cosmetică, mălaiul şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în iunie

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Produsele de igienă şi cosmetică, mălaiul şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în iunie faţă de luna mai, în timp ce cartofii, legumele şi conservele de legume şi transportul aerian s-au ieftinit în perioada menţionată, relatează Agerpres.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, preţurile la produsele de igienă şi cosmetică au crescut cu 2,24% în luna iunie a acestui an faţă de mai 2020, respectiv cu 4,25% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. În schimb, cartofii s-au ieftinit cu 15,86% în iunie, comparativ cu mai, în timp ce faţă de finalul anului 2019 s-au scumpit cu 1,65%. De asemenea, în iunie, mălaiul s-a scumpit cu 1,02% în comparaţie cu luna mai, şi cu 4,5% faţă de decembrie 2019. Fructele proaspete au înregistrat o creştere a preţurilor de 0,99% în iunie faţă de luna precedentă, şi de 25,88% comparativ cu ultima lună a anului anterior.

În privinţa ieftinirilor, în luna iunie, preţurile la legume şi conserve de legume au înregistrat cel mai important recul, de 5,37% faţă de mai, dar au crescut cu 6,62% în comparaţie cu decembrie 2019. În acelaşi timp, biletele de avion s-au ieftinit, în iunie vs mai 2020, cu 3,29% dar s-au scumpit cu 2,78% faţă de luna decembrie, anul trecut.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6% în luna iunie a acestui an, de la 2,3% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,35%, serviciile cu 2,78%, iar mărfurile nealimentare cu 0,68%, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în luna iunie 2020, comparativ cu mai, au urcat cu 0,08%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,55%.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu