O nouă încercare nereușită de depreciere a leului

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Luni dimineață, raportul euro/leu a crescut pe piețele asiatice la un maxim de 4,852 lei, la o săptămână după ce cotațiile urcaseră pe aceleași burse la 4,859 lei.

La fel ca săptămâna trecută, BNR a monitorizat evoluția pieței, iar tranzacțiile din cea locală se rezumau la culoarul 4,835 – 4,839 lei, astfel că media a scăzut de la 4,8378 la 4,8365 lei.

Dolarul american s-a depreciat față de euro, în condițiile reducerii aversiunii față de risc, iar medialui a scăzut de la 4,3085 la 4,2843 lei.

Creșterea apetitului pentru risc a depreciat moneda elvețiană la 1,063 – 1,065 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,5522 la 4,5467 lei.

Cursul lirei sterline a alunecat de la 5,3598 la 5,3531 lei.

Prețul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut de la 245,7662 la 244,6054 lei, în condițiile în care moneda americană s-a depreciate iar uncia stagna pe piețele specializate la 1.772 – 1.778 dolari.

Indicii ROBOR au continuat să fie stabili, urmare a reglării cererii de lei din piața monetară.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,19%, valoare stabilită vineri.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24% iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

Monedele din regiune se depreciau ușor față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,358 și 4,474 zloți iar cea maghiară fluctua în culoarul 252,3 – 354,8 forinți.

Scăderea constantă a numărului de persoane infectate cu Covid 19 din Europa a insuflat optimism în piețe iar euro s-a apreciat la 1,1244 – 1,1316 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu