Antrenorul francez Stephan Plantin nu va mai conduce echipa de handbal masculin a CS Minaur și în următorul sezon. CS Minaur i-a reziliat contractul, Plantin absentând de la antrenamentele echipei noastre mai bine de o lună, situație considerată inacceptabilă de conducerea clubului, scrie minaur.ro.
CS Minaur îi mulțumește lui Stephan Plantin pentru activitatea depusă în sezonul trecut, când echipa masculină a terminat pe locul al treilea și îi dorește succes în activitatea handbalistică pe mai departe. De asemenea, conducerea clubului va face o analiză și va propune un nou antrenor principal la echipa masculină, în cel mai scurt timp, urmând ca noi să facem cunoscută opțiunea conducerii.
ZiarMaramures.ro